Goana după vânt

Magazin Salajean 26 mai 2011 0

Spectacolul din sălile de clasă şi din curţile şcolilor reîncepe, avându-i ca actori pe absolvenţi, iar ca …sufleori pe profesori, părinţi şi oficialităţi. Din nou flori, lacrimi, emoţii, gratulări, vorbe mari, festivisme, urări, promisiuni, îndemnuri, spech-uri de tot soiul, zarvă, râsete, alergătură, distracţie. Se vor spune din nou vorbe mari, se vor făuri iarăşi vise, aşa cum, de fapt, se potriveşte momentului şi vârstei.

Totul însă se va nărui, pentru unii foarte devreme, pentru alţii după încă un set de trei, patru sau cinci ani de şcoală. Primii dintre cei care vor da piept cu realităţile de pe piaţa muncii româneşti vor fi cei care nu au reuşit să treacă de pragul minim al integrării într-o nouă formă de învăţământ, universitar. Pentru ei trezirea la realitate va fi cruntă. Asta dacă nu cumva tânărul absolvent va opta pentru un job dincolo de graniţă, alternativă pentru care aşişderea are nevoie de noroc şi inspiraţie. Fără prea mari diferenţe, situaţia s-ar putea repeta, peste câţiva ani şi în cazul colegilor din actuala generaţie, dar care au reuşit la facultate şi au parcurs anii de studenţie. La fel, sau poate chiar mai rău, de dezarmaţi vor ajunge să fie şi cei care au o diplomă universitară pentru că în România nu umblă câinii cu joburi în coadă. Nici dacă ai fost eminent. Din contră.

Poveştile ai carte, ai parte, nu mai ţin demult la români. Ai tupeu, ai politică, ai familie, ai bani – ai de toate. Dar de ce să ai şi cap? De ce a fost nevoie de atâta şcoală atunci, de ce au făcut aceşti copii atâtea teme, referate, ore grele, de ce au participat la atâtea olimpiade, concursuri pentru ca atunci când se trage linia să nu se ţină cont de valoare şi de rezultate? Nu este normal ce şi cum se întâmplă acum, nici dacă ne luăm după jaloanele epocii ceauşiste, nici dacă privim spre Occident. Până în 1990 chiar dacă unii treceau prin şcoli precum raţa pe apă, cei care erau conştiincioşi şi ştiau carte stăteau puţin mai în faţă, chiar dacă primele rânduri erau…rezervate. Acum, de la primele până la ultimele rânduri locurile sunt rezervate pentru cei care au …ceară în loc de creier, pentru cei care ştiu să epateze, care au tupeu. Normal că pentru asta nu-ţi trebuia în şcoală nici măcar notă de trecere şi nici măcar şapte la purtare. Ori chiar mai bine, nu-ţi trebuia nici măcar să mergi la şcoală.

Ne întrebăm la ce folos atâta mascaradă din partea celor care ne conduc, să ne demonstreze câte înnoiri, îmbunătăţiri şi schimbări s-au făcut în învăţământul românesc, când sunt toate goană după vânt? Anul şcolar s-a făcut din două semestre, se studiază după manuale alternative, s-a renunţat la obligativitatea purtării uniformelor, s-a permis accesul la informaţie prin tehnica modernă, s-a ajuns la o performanţă pe care ne-o doream în timpurile vechi, să avem prieteni şcolari din alte ţări şi multe, multe altele. Dar la ce bun? Copiii noştri pot foarte bine şi fără diplomă de medic sau inginer să spele la partea dorsală bolnavi sau prunci în străinătate. Nu e corect ca după atâţia ani de muncă şi seriozitate să li se râdă-n nas că nu se ştiu descurca. Trist, trebuie să admitem, spre asta tindem pentru că ăştia suntem, iar mâine vom fi o naţie condusă de cei cu şapte la purtare şi cu corigenţe pe toamnă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »