Gargara statului de drept

Statul român continuă să dea cu stângul în dreptul sau cu stângul în stângul pentru că, nu-i așa, reprezentanții acestuia dovedesc cu vârf și îndesat că dețin două picioare stângi în mersul lor prin societate, în relația cu cetățenii, în soluționarea unor cazuri grave. Ultimul exemplu, cel care a ținut în aceste zile prima pagină a ziarelor naționale și a ridicat ratingul emisiunilor tv a fost cazul fetiței adoptate, luate pe sus din casa ei de autoritățile noastre, tari în pumn și fleașcă la minte, printr-o desfășurare de forțe mai ceva ca cele din cazul traficanților de cocaină ridicați la 3 dimineața din cutele mătăsii.

Am urmărit acest caz, nu comentez aspectele legale ce-l compun, nu dau dreptate unuia ori altuia și nu mă grăbesc să condamn părțile implicate, vreau doar să mă refer la felul în care autoritățile române – Poliție, Parchet, Instanță, Direcție de Asistență etc își fac datoria în general, dar în special atunci când avem de-a face cu un caz în care este implicat un minor și când orice gest necontrolat, necugetat, orice decizie strâmbă, reprezintă dezastre ce pot avea repercusiuni catastrofale asupra personalității, sănătății fizice și psihice, dar și viitorului copilului.

Despre toate acestea avem voie să comentăm, atât cât ne mai ține vocea ca să putem acoperi gălăgia găunoasă din explicațiile și discursurile autorităților, deși te apucă lehamitea atunci când auzi ce îți explică șefii acestor instituții, cum se spală pe mâini la nesfârșit, cum nu renunță la aerul acela de superioritate și atoatecunoscători, când de fapt în realitate vedem bine cum stau lucrurile. Statul de drept, suprema autoritate inventată tocmai ca să ne apere drepturile și libertățile, pe lângă datoria noastră pe care și noi o avem față de el, a rămas o simplă definiție într-un dicționar. În realitate, e jale.

Revenind la cazul amintit mai sus, evident, polițiștii nu pot fi declarați principalii vinovați, deși au fost cei mai expuși în ecuație; ei sunt sub autoritatea procurorului, iar dacă există o dispoziție legală din partea acestei autorități, aceasta trebuie respectată. Intervenția autorităților în cazul fetiței din orașul Baia de Aramă a fost, de departe, o rușine națională. Dincolo de explicațiile procurorului general, ale ministrului de interne care, încă o dată, ne ia de proști pe toți, dincolo de motivațiile unui procuror care ar trebui pur și simplu dat afară pentru felul în care a acționat în acest caz dar și reprezentanții altor autorități (instanța, de exemplu) care au spus nici mai mult nici mai puțin decât că emoția unui copil nu contează și nu primează într-o astfel de acțiune. Atunci, ce primează?

Cum adică, nu contează ce simte un copil, chiar ceea ce spune el, ceea ce își dorește el, cum poți, de pe un fotoliu atât de înalt, să spui lumii că aceste lucruri nu sunt primordiale?  Toate acestea, plus circul aferent și trauma uriașă produsă unui copil luat pe sus literalmente, de o armată de oameni cu mințile întunecate, ne întăresc convingerea că trăim într-un stat paralel, la propriu, cu orice normă sănătoasă, menită să ne apere interesele, să ne apere libertățile, drepturile, un stat care să fie pregătit cu tact, discernământ și mai ales pricepere, prin autoritățile sale să nu producă daune nenorociri, trauma de multe ori ireversibile, să nu bage spaima și teroarea în oameni, în copii, în bătrâni, dincolo de celelalte lucruri de bază pe care trebuie să le facă pentru noi, înainte de a întinde mâna veșnic nesătulă după biruri.

Asta ar trebui, înainte de toate să facă un stat, pentru aceasta a fost inventat acest cuvânt și nu pentru a trimite o armată de culturiști, oameni bine hrăniți, înalți de 2 metri și cu măști pe figură, să ia pe sus un copil într-un caz care (pentru că, repet, implică prezența unui minor) ar fi trebuit soluționat exact invers. Bați la ușă cu psihologul, un asistent social care să zâmbească în mod obligatoriu, și cu un ursuleț în mână. Nu vii ca la proxeneți, cu mascații și nu iei, în calitate de procuror, un copil pe sus în acest fel.

Nu te atingi de copil, este limpede, iar fie și doar pentru acest lucru acest procuror, cu tot respectul pe care îl am față de acești oameni, ar trebui să fie scos exact în același mod, luat de claviculă și dat afară din magistratură. Fiecare acțiune în acest caz a fost o gravă eroare, o rușine, iar autoritățile au căzut mai rău în penibil ieșind la raport și explicându-ne nouă, celor care suntem sătui de felul în care unele dintre ele acționează în diferite situații speciale ori critice, cum stă treaba.

Revenind pe plaiurile meseșene, autoritățile de la Zalău ne recită, de Ziua Drapelului, mesajele doamnei ministru Carmen Dan. Cei șapte-opt cetățeni prezenți accidental la ceremonial dădeau din cap, dezamăgiți, conștienți că asistă la o nouă mostră de ipocrizie a celor care ne conduc și care ne recită mereu pe la microfon discursuri găunoase, ipocrite, atât de nesincere ori mesajele doamnei ministru care, desigur, nu interesează chiar pe nimeni. Dovadă a faptului că zălăuanii s-au săturat de festivism fals și ipocrizie o constituie absența dureroasă și repetată de la astfel de manifestații, nu numai de la aceasta ci de la orice manifestație la care asistă picior de autoritate, absență care, desigur, lovește în mod nedeliberat și indirect în scopul autentic al acestor acțiuni – memoria eroilor, drapelul nostru, veteranii, înaintașii, personalitățile remarcabile și valorile Sălajului.

Cei câțiva cetățeni numărați pe degete s-au oprit din drumul lor ca să asculte fanfara… Atât. Iar acest lucru ar trebui să dea de gândit autorităților de la noi care continuă să trăiască în răcoarea aerului condiționat de prin birouri, nemaiavând niciun contact cu pulsul străzilor, al cartierelor, cu oamenii… Cu sărăcia de la sate, care nu se mai poate hrăni din promisiuni, cu proiecte implementate strâmb, neprofesionist, cu cârpăceli, cu investiții inutile și care nu durează și multe altele. Un contact real, cu substanță și folos, cu oamenii și locurile acestea – aceasta ar fi primul lucru de care ducem lipsă, iar pe urmă celelalte, pe rând, cărora până și noi le-am pierdut șirul.

Despre asta este vorba, dincolo de mesajele despre cum sunt dispuse culorile pe tricolor, cât de patrioți suntem și cât e de grijuliu acest stat bolnav, putred din cauza celor care îl reprezintă în relația cu cetățenii. Mereu aceiași, doar mai îmbătrâniți în rele și mai cocoșați de atâtea minciuni, cu fiecare an care trece, odată cu viețile noastre.

Alte articole

Leave a Comment