FURTUNA PE MAREA NEAGRA

Magazin Salajean 20 noiembrie 2007 0

Am fost in Georgia saptamina trecuta, tara a carei independenta Romania a recunoscut-o prima dupa destramarea URSS. Georgia e o tara de cealalta parte a Marii Negre a carei frontiera directa cu Europa e chiar marea. Iar Uniunea Europeana cu care se invecineaza sintem chiar noi, incepind cu 1 ianuarie 2007. Numai atit si ar fi destul ca sa ne pese de soarta Georgiei. Dar e mai mult la mijloc. Georgia e o mica democratie in devenire, proamericana si proeuropeana, cu doua regiuni separatiste sprijinite de Rusia. Revolutia trandafirilor din Georgia in 2003 a deschis drumul celei portocalii din Kiev din 2004. tara e traversata de conducte care aduc gazul din regiunea Caspica inca din secolul XIX, cind antreprenorii se numeau Rotschild si Alfred Nobel, iar teava era de lemn. Banca Mondiala a declarat Georgia in 2006 tara care a facut cel mai mare progres din lume, atit la capitolul dezvoltare, cit si la calitatea guvernarii. Declararea starii de urgenta pe 5 noiembrie, ca raspuns la o demonstratie pasnica pune totul sub semnul indoielii. Ca si Balcanii, Caucazul e un nume de rau augur. Esti in Caucaz, ca si in Balcani, numai daca iti merge prost. tarile care se emancipeaza din asemenea regiuni lasa numele in urma celor care nu reusesc. Din Balcani au evadat pe rind Grecia, Bulgaria, Slovenia, Croatia, si cu noi. Din Caucaz nu a scapat inca nimeni.

Revolutia georgiana a fost prima din noua serie postcomunista. In 2003 manifestantii au invadat Parlamentul in care vorbea presedntele Sevardadze, clamind falsificarea alegerilor. Deputatul Sakasvili, inalt si frumos, lovea cu un trandafir peste putinii gardieni care se incumetau sa-i stea impotriva si ii striga lui Sevarnadze sa coboare de la tribuna. Mai tirziu spunea la camera, radios Nici un foc de arma! Schimbarea s-a realizat fara nici un foc de arma! Sint mindru ca am dovedit ca sintem in Europa!. De atunci a fost ales presedinte cu 97% din voturi, a eliberat a treia regiune care se autoguverna, Ajaria, si a expediat in Rusia pe despotul local. Economia creste cu 10%. Si pune mare parte din bani pe cheltuieli militare.

Cele doua conflicte din Georgia se aseamana, dar se si deosebesc de Transnistria. La destramarea Uniunii Sovietice in 1990 cele doua erau regiuni autonome. Abhazii nu mai ocupau decit 20% din teritoriul lor traditional. Osetii sau alanii formau inca majoritatea in Osetia. Spre deosebire de pensionarii sau familiile Armatei Rosii din Transnistria, stabiliti recent, aceste populatii caucaziene sint stravechi. Scenariul care a urmat a fost insa similar cu Transnistria. Ambele au incercat sa capete si mai multa autonomie, si au imbratisat cauza Uniunii Sovietice, in vreme ce la Tbilisi se desfasura o revolutie nationalista si anticomunista. Centrul a incercat sa recapate controlul, dar a pierdut in ambele regiuni. In Abhazia, peste 200 000 de civili s-au refugiat in fata contraatacului abhaz, sustinut de voluntari din Cecenia si de rusi. Nu s-au putut intoarce pina astazi. In Osetia, zeci de mii de refugiati au trecut muntii in Federatia Rusa, in Osetia de Nord. Chiar dintre cei ramasi, multi au capatat pasaport rusesc si circulatia e mai frecventa spre Rusia decit spre Tibilisi.

Comunitatea internationala nu a reusit sa faca mare lucru pentru Georgia. In 2005, Rusia si-a folosit dreptul de veto la OSCE pentru a impiedica reinnoirea mandatului OSCE de a controla frontiera si, in ciuda eforturilor Georgiei de a obtine o misiune a UE in loc, aceasta nu s-a materializat. Nu din vina rusilor. Europaralizia. Incepind cu seara de 2 noiembrie cobor in fiecare noapte din hotel si ma amestec printre demonstrantii are ocupa strada din fata Parlamentului. Totul pare o repetitie a Revolutiei trandafirilor. Mai multi mi se jura ca au fost si la aceea. Cit despre nemultumirile lor, ele sint de doua feluri. Cei multi si saraci se pling ca au ramas tot saraci. Desi economia creste cu 10 % si bugetul a crescut datorita bunei administratii (a dat afara toata politia de trafic, care percepea circa 100 de dolari in bacsisuri pentru un sofer care vedea de la Erevan, de exemplu), banii s-au dus pe elicoptere si tancuri. Cei bine imbracati imi spun ca e un dictator. Manifestantii vor o republica parlamentara, in care presedintele sa fie ales de parlament si sa nu mai aiba decit putere de reprezentare. Cum ar arata aceasta nu e greu de ghicit, e destul sa te uiti la ei. Fiecare din colaboratorii lui Sakasvili care s-a certat cu el a facut cite un partid nou. Doi nu s-au asociat sa faca un partid. Vor alegeri prezidentiale anticipate, dar nu au un candidat popriu. Oligarhul care finanteaza intreaga demonstratie, un alt fost prieten si patron de televiziune, acum acuzat de relatii privilegiate cu Rusia, ar vrea sa candideze chiar el. Ceilalti dau asigurari ca nu il vor sustine. Candidatii banuiti de relatii cu Rusia nu sint populari aici.

Pe 7 noiembrie politia a incercat sa restabileasca traficul, ca la noi in 1990. Manifestantii au rupt cordonul. A urmat represiunea si proclamarea starii de urgenta. Sute de oameni s-au prezentat la spitale afectati de gaze lacrimogene sau batuti de politie, unul din ei chiar Avocatul Poporului din Georgia. Diversi oficiali afirma ca au dovezi ca se pregatea o lovitura de stat cu sprijinul Rusiei, dar nu le arata. Opozantii, care sint unii chiar fosti ministri ai lui Sakasvili, dezmint. Spre seara sint expulzati citiva diplomati rusi. Dupa Revolutia trandafirilor din 2003 ministrul de externe rus Igor Ivanov, care fusese martor ocular, isi exprimase dezacordul fata de pasiunea occidentala a democratiei prin revolutie de strada. Nici denumirea de revolutie de catifea, nici cea de revolutie fara singe nu sint potrivite aici. Am fost martor la inlaturarea cu forta a unui presedinte legitim prin presiunea strazii, a spus el. Dar azi aceeasi tehnologie serveste contra revolutionarilor de ieri, care se intimpla sa fie si dusmanii Rusiei. La presiunea occidentala, Sakasvili accepta alegeri anticipate in ianuarie.

Dupa cutremurul din 1977, Emil Cioran ar fi exclamat disperat despre Romania: Sintem prost plasati. Astazi, vazind ce se intimpla la Tbilisi, vedem ce sansa istorica am avut sa schimbam configuratia geopolitica in favoarea noastra. In vestul Marii Negre, acelasi gen de batalii si egoism politic iresponsabil de la noi nu mai au intensitatea existentiala din Caucaz. Orice s-ar intimpla la noi la alegeri sau la referendum, nu vor intra rusii. Basescu nu va trimite armata in televiziunea lui Voiculescu, cum tocmai a facut Sakasvili. Sintem in Europa. Generatia noastra va avea intotdeauna sentimentul dezamagirii fata de asteptarile lui decembrie 1989, dar asta pentru ca am asteptat prea mult. Altfel, e destul sa ne uitam la asemenea triste tari ca Georgia sa intelegem ce mult am realizat noi ca sintem in NATO si UE, la adapost de asemeena furtuni, cind intre cultura politica din tarile noastre nu e de fapt mare diferenta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »