Peste 2,3 milioane de copii care învață în România încep, luni, școala. Dintre aceștia, aproape 35.000 sunt din Sălaj. În timp ce bobocii care pășesc pentru prima dată într-o clasă, entuziaști și emoționați, nu au încă idee despre ceea ce îi așteaptă, cei mai măricei conștientizează deja grămada de lipsuri și probleme cu care vor da nas în nas încă din prima zi de cursuri. Pentru că la noi, tot ceea ce înseamnă problemă, consecință a neimplicării, lipsă de investiții și indiferența autorităților, reprezintă lucruri băgate mereu sub preș încă din timpul vacanțelor. Înaintea lor, apar precum păduchii în frunte, discursurile mormăite, asezonate cu fraze ipocrite, pompoase, menite să le bage tuturor mințile în cap cum că sub conducerea de partid și de stat, un nou an școlar plin de lucruri bune se așterne la picioarele micuților.
Părinții se confruntă deja cu eterna milogeală a școlii. Bani peste bani, indiferent că-i ai sau nu, indiferent că slujești cu sârg un birou de la stat, cu un salariu de o mie de euro pe lună sau tragi în jug la patron, în metalurgie sau industria lemnului pe nici 400 de euro, bani care nu te lasă să visezi nici măcar la coșul lunar de subzistență. Școala cere într-una, deși învățământul la noi apare prin definițiile acoperite de praf, cum că ar fi gratuit. Nici la toaletă copiii nu vor merge gratis pentru că până și hârtia igienică își cere drepturile. Cu toate acestea, dacă sunteți curioși, puteți face o incursiune prin toaletele școlilor ori liceelor din Zalău, de exemplu, unde veți constata că în 90% din cazuri, la baie nu există săpun. Iar cu asta, am spus totul.
Sărăcia și lipsurile sunt lucruri care răsar anual aproape în orice instituție de învățământ, deși conducerea municipiului a spus că „nici vorbă, nu se cer bani pentru consumabile sanitare”, realizam câ ori e prost informată, ori nu știe despre ce vorbește. Lucrurile stau exact invers. La grădinițe, de exemplu, părinții trebuie să vină de acasă cu 50 – 70 de lei, bani destinați unor consumabile sanitare fără de care copiii se pot îmbolnăvi în orice secundă – săpun lichid, hârtie igienică, prosoape de hârtie (poate…) etc-. Un alt exemplu este la o celebră școală din municipiu, unde părinții au decartat sute de lei pentru că parchetul din clase a fost mânjit cu motorină, chipurile pentru renovare și un aspect sănătos. Dar pentru că într-o astfel de clasă era practic imposibil să respire cineva în condiții de normalitate, tot parchetul, plus lambriuri și alte acareturi, au fost rașchetate și refăcute pe banii părinților, pe sume deloc mici. Situația nu este una generală însă, dacă iei la puricat fiecare unitate de învățământ, fotogramele sărăciei și lipsurilor îți vin pe rând aliniate sub priviri.
Săli de sport ca vai de capul lor, cu pereți jupuiți, grupuri sanitare vechi, insalubre, chiuvete care n-au mai văzut o picătură de săpun de decenii. Bănci jupuite, rupte (inclusiv pentru acest tip de mobilier, în unele situații, părinții au scos bani din buzunare). Manualele, moștenire de la clasele care le-au folosit și tocit deja, reprezintă și ele o problemă despre care toată lumea responsabilă evită să vorbească.
Zeci de școli fără autorizație ISU, sute de clădiri cu wc-ul în curte, biblioteci goale sau lipsă, laboratoare cu lacătul pe ele, absența oricăror posibilități de a face o oră normală de curs în multe săli de clase, nu mai vorbim de programe suplimentare, pentru majoritatea copiilor din mediul rural. Dincolo de toate acestea – și sunt doar câteva dintre marile nenorociri ale învățământului românesc acum, la început de an școlar 2018-2019 – cea mai mare problemă o reprezintă imposibilitatea multor familii (mamă, tată,copil, mamă – copil, bunici – copil, tată – copil, toate fiind familii, dragi autorități și dragă Biserică, nu cum debitați inepții voi la tribune cum că “familia e una singură, cu mama, tata și copiii”, și cu asta basta) de a cotiza către onor Ministerul Învățământului cu bani, bani și iar bani! Dascălii, deși nevinovați, nu îndrăznesc să arate cu degetul către cei mari și importanți și își arcuiesc și ei umerii, spunând că nu au ce să facă.
Nu mai vorbim de copiii care încep școala desculț, fără ghiozdan, fără un caiet sau un stilou, fără un penar sau o hăinuță cu care să nu se simtă rușinat sau motiv de râs față de colegii ai căror părinți își pot permite o garderobă nu doar practică, ci și modernă, pentru copiii lor; copiii având părinții plecați departe, la muncă sau plecați pentru totdeauna din această lume – lucru care reprezintă tragedia supremă din toată această falsă bucurie fabricată de autorități la începerea anului școlar și care de fapt, chiar așa ar trebui să fie pentru copiii noștri.
Rupți complet de realitate, miniștri, inspectorii școlari, chiar unele cadre din conducerea unor școli sau licee sunt în aceste zile, imune la orice problemă de acest gen și întind mâna convinși fiind că este un gest firesc, în fața unor oameni pentru care până și micul dejun ori cina reprezintă o problemă de viață și de moarte. Nu interesează pe nimeni că tragi ca sclavul la patron (județul nostru ajungând în ultimele luni de râsul întregii Europei prin mitingurile sclaviei și sărăciei organizate de muncitorii unei multinaționale) și că, vă place au ba, cei mai mulți părinți nu au literalmente bani, indiferent că discutăm de 20, 50 sau 300 de lei, pentru a cotiza în buzunarul fără fund al școlilor. Nu au și pace, așa cum bietul Ilie Moromete răcnea la perceptorul venit după ”funcire”: – De unde să-ți dau eu bani dacă nu am?
Toate aceste lucruri care ar trebui să reprezinte cap de listă în orice hârtie aflată pe masa primului ministru, primarilor, directorilor de școli, dincolo de aceste drame despre care nimeni nu vorbește niciodată în comunicatele de presă, dincolo de tristețea incomensurabilă din ochii acestor părinți, zeci de mii de familii care suspină, în loc să se bucure, în prima zi de școală, răsar semețe, festivitățile.
La capitolul ăsta, nu ne întrece nimeni. Discursuri pompoase, grețoase, încât ți se face părul măciucă pe cap, fraze aberante și care nu au nici cea mai mică legătură cu realitatea, cocuri elaborate, ținute la patru ace, parfumuri fine și zâmbete false peste tot pe unde dai cu nasul de vreo autoritate. Atât. Despre toate acestea aflăm și noi, dar și voi, cititorii noștri, din comunicatele autorităților și din ceea ce vedeți la început de an școlar aici, în Sălaj. Începe școala și odată cu ea începe un nou an în care vom realiza zi după zi cât de departe suntem de orice tentativă de a avea, pentru copiii noștri, un sistem de învățământ sănătos, nu luxos ci decent, în clădiri care să le ofere nu doar siguranță ci să le insufle, alături de aportul plin de profesionalism adus de profesori, dragostea de carte și dorința de a rămâne după terminarea școlii aici, lângă noi, acasă.
Domnule Negoiţă!
Vă apreciez pt. scrierile Dvs. dar de data aceasta mai şi exageraţi. E drept, că fără doar şi poate, şcolile apelează (pe drept sau mai pe nedrept) la „mila” (cotizaţia), părinţilor. Dar să ştiţi că acest lucru începe DOAR DUPĂ CE ÎNCEPE ŞCOALA. (După prima zi când părinţii vor vedea că nu-i asta, lipseşte asta din clasă etc. Sau după prima şedinţă cu părinţi, unde invăţătorarea-dirigul sau diriga va spune că ce nu este, sau ca nesimţitul va soma familia, părinţii că ia să mai scoată ceva bani. Eventual chiar mulţi, şi fără chitanţă. Dar nu peste tot şi nu înainte de începerea şcolii.
Să facem un scenariu: Copilul este înscris în clasa I-a (a V-a, a IX-a) la o şcoală nouă, unde pănă aici nu studiat pruncul. Cum dracului să „cotizeze” părintele, dacă deocamdată nu a trecut doar pe la secretariat. Credeţi că la secretariatul şcolilor sunt amplasate puşculiţe mari de tot, unde eventual stă la rând sau la colţ directorul, dirigul, învăţătoarea şi fac presiuni asupra părinţilor ca să „cotizeze” mai temeinic, în caz contrar ameninţând şantajând cu faptul că pruncul respectiv va fi retrogradat, piacat la examen sau la evaluare? Nici poveste.
Fenomenul există. Trebuie reglementat şi controlat.