Fara drumuri, cu episcop

Magazin Salajean 11 iulie 2007 0

Se stie deja: preacucernica popime ortodoxa de pe aliniamentul din nord-vest al Autostrazii Transilvania vrea sa-si traga episcopie de Salaj, un vis mai vechi al credinciosilor, dar si al multor ierarhi, care vad in asta oportunitatea unei avansari, dupa cum scrie presa din Oradea. Episcopie inseamna, zicem noi, mai ales sediu, angajati, mertanuri, arginti. Si aranjamente, mai mult sau mai putin ortodoxe. Se aude – ramane de vazut daca povestea se va adeveri – ca deja postul de episcop de Salaj este antamat de Petroniu, se intelege Salajeanul, ramas fara coledzi in urma alegerilor pentru sefia episcopiei de la Oradea, preluata de Sofronie Drincec, fost episcop al Eparhiei ortodoxe romane din Ungaria, functie in care, de la sfarsitul saptamanii trecute, se afla parintele arhimandrit Siluan Manuila. Ma rog, chiar are nevoie Salajul de episcop ortodox? La cat amar de populatie are, nu s-ar putea spune ca da, Salajul fiind, se stie, un judet mic, amarat. Daca, totusi, se va crea un precedent, ne-am putea astepta ca fiecare judet sa aiba cate un episcop ortodox. Asa cum e vorba ca nu te mai poti invarti de cati generali sunt, asa nu ne vom putea invarti de multimea de episcopi, arhierei vicari si alte categorii de oameni ai muncii episcopale. Si este foarte putin probabil ca acestia nu vor fi platiti din banii statului, adica ai tuturor contribuabililor. Arhiereul vicar Petroniu Salajeanul a declarat recent pentru Bihoreanul: Eu cred ca infiintarea unei episcopii in Salaj ar fi un castig pentru ca episcopia nu este o feuda. Prin scaderea dimensiunilor ei nu ii scade si puterea. Dimpotriva. E mult mai usor sa lucrezi cu preotii si credinciosii. Asa o fi, nu zicem nu! Baiul major ar fi ca, totusi, deja este prea mult, luandu-ne doar dupa gramada aproape incomensurabila de noi biserici construite, si altele in curs, pe fondul lipsei aproape totale de implicare a bisericii in cele lumesti, in problemele sociale ale enoriasilor. Exceptiile nu fac decat sa confirme regula. Si apoi, degeaba se construiesc in draci biserici, daca nu a fost lamurita public cel putin o problema fundamentala, si anume deconspirarea preotilor turnatori la Secu. Se stie si asta: preotii au fost scosi din chestiune, pentru a nu tulbura credinciosii

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »