Eterna Rusie

Magazin Salajean 14 decembrie 2006 0

De-a lungul secolelor, eterna Rusie ne-a fost, noua romanilor de cele mai multe ori ostila, decat prietena si foarte rar aliata.

Rusia a pierdut in ultimii 20 de ani pozitii importante in Europa si-n lume. Retragerea trupelor de ocupatie din Germania de Est, din Ungaria , destramarea Pactului de la Varsovia, destramarea Uniunii Sovietice si apropierea NATO de granitele Rusiei, parea sa duca la prabusirea totala a Imperiului Sovietic.

Venirea domnului Putin la presedintia Rusiei a reprezentat o tentativa de-a face ordine in tara, de-a o pune pe picioare, si la fel ca pasarea Phoenix, sa renasca din cenusa, atat economic, cat si politic, urmarind sa recastige prestigiul de altadata. Desi Razboiul Rece a trecut, iar cortina de fier in care era tinuta Europa de Est este de domeniul trecutului, mama Rusia, inca o putere militara deloc neglijabila, a gasit o noua arma care sa o aduca si s-o reimpuna pe firmamentul european: arma energetica.

Batrana doamna Europa, desi nu vrea sa recunoasca deschis depinde tot mai mult de vastele resurse de gaze naturale, pompate prin conducte, de cine altcineva decat… Rusia.

O sursa de ingrijorare pentru Europa o constituie zvonurile tot mai alarmante despre intentia Rusiei de a-si crea un OPEC al gazelor naturale, care sa faca din Rusia, via Algeria si Asia Centrala, un lider incontestabil pe piata gazelor naturale. Politica preturilor preferentiale la exporturile de gaze tine in sah Europa, dar mai ales pe fostele aliate din blocul sovietic.

Kremlinul isi sanctioneaza fostii aliati: Polonia, Ungaria, Romania si Bulgaria, aderenti la Uniunea Europeana si structurile NATO, reducand la maxim schimburile economice, iar legaturile diplomatice sunt inveninate de declaratii deloc linistitoare si de-o parte si de alta. Romania este cel mai greu afectata de aceasta politica de preturi, importand de la fostul frate sovietic, cel mai scump gaz din Europa, dupa ce, cu putin timp in urma, dupa o grava eroare, Romania si-a amanetat pe timp de 30 de ani propria industrie de extractie a gazului natural, unei societati straine.

Politica pro-occidentala a Romaniei a invitat Rusia atat de mult incat ne-a trecut pe lista celor de neprieteni. Recent Ministerul de Externe rus avertiza: Rusia este iritata de declaratiile neprietenoase ale presedintelui Traian Basescu.Kremlinul nu se impaca cu ideea ca Romania si presedintele acesteia isi atribuie rolul de putere zonala in Bazinul Marii Negre si de factor de stabilitate in regiunea balcanica.

O alta nemultumire a Rusiei o constituie pretentiile voalate sau mai putin voalate ale Romaniei asupra Basarabiei, vechi teritoriu romanesc, ce complica si mai mult incercarea Kremlinului de-a face incet, incet vechea uniune.

Politica pro-occidentala din ultimii ani a Republicii Moldova, nesupunerea Georgiei, tensiunile din Transnistria cat si din regiunile secesioniste din Osetia de Sud sunt legate, indirect, de politica externa a Rusiei.

Guvernantii nostri trebuie sa fie foarte atenti in viitor cu politica externa fata de irascibila Rusie. Vrem, nu vrem suntem inca legati de interese economice majore de mama Rusia.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »