Educatie fara ecuatie

Magazin Salajean 27 septembrie 2011 0

Intre dascali-elevi-parinti ar trebui sa existe o legatura stransa, astfel incat cratima sa nu fie doar de forma. Insa acest trio a apus demult. Nu mai prezinta niciun mister faptul ca generatiile urmatoare sunt tot mai pline de personalitate, cum le place parintilor sa numeasca lipsa educatiei, iar dascalii sunt din ce in ce mai slab calificati, din pricina unui sistem dereglat. Despre elevi, ei sunt rezultatul din mijlocul ecuatiei.

Incepem cu primii in lista: dascalii. Angajati ai statului pentru un salariu mic, in schimb program scurt, zeci de zile de concedii platite si sporuri mari – cele care se mai acorda. Puse in balanta, inclinam spre un job acceptabil pentru cei aflati deja in sistem. Pentru incepatori lucrurile nu stau chiar la fel. Tot mai multi profesori renunta dupa un an sau doi sa presteze aceasta meserie in schimbul altora mai bine platite: de regula, cele de capsunari, barmani sau baby-sitter prin strainatate. De altfel, e in trend ca proaspetii absolventi de facultate sa aiba aspiratii la functiile de director (fara pic de experienta). Dar pana una alta, sa ne facem profesori!

Revenind la punctul de legatura: relatia cu elevii. Pentru cei care au trecut prin scoala in urma cu peste 20 de ani, cand elevii nu schitau nici macar un zambet fara acordul profesorului, cand dascalul era privit cu admiratie pentru munca depusa sa ajunga la catedra, cand respectul era impus chiar daca prin metode mai drastice; acestia au iesit din bancile scolare oameni educati, gata sa-si ia viata in maini de la varste fragede si cu responsabilitate. Pe atunci, o tema neinvatata sau un scartait de banca erau de ajuns pentru ca elevul sa ajunga in coltul clasei ori sa primeasca un liniar peste palme ori sa fie pus cu fata la tabla, in genunchi, asezat pe o mana de graunte. Iar niciun elev nu fugea acasa la parinti sa se planga pentru ca a fost pedepsit la scoala, fiind constient de greseala sa. Aceste metode sunt abuzuri, copiii sunt maltratati!, spune societatea actuala. Copilul nu trebuie atins in niciun fel, nici fizic, dar nici verbal. Orice ofensa, discriminare ori pedeapsa adusa copilului, si profesorul este tras la raspundere. Iar daca elevul aflat inca la gimnaziu ameninta profesorul ca il asteapta in fata casei, impreuna cu alti prieteni de cartier, daca nu primeste o nota sa treaca anul scolar, masurile sunt de prisos cand nu exista dovezi. Prin urmare, care pe cine invata?!

A treia veriga: parintii. E greu sa fii mama sau tata cand odrasla nu te mai asculta, cand vrea sa iasa cu prietenii in oras si nu-i dai bani de buzunar, niciodata suficienti. E cu atat mai greu sa auzi ca abia si-a trecut anul, iar el cere o recompensa ca nu este repetent. Prea ocupati sa munceasca pentru un salariu de mizerie ori sa faca averi, au renuntat demult sa acorde o atentie sporita in educatia copiilor lor. Sau poate, pur si simplu, doresc sa le ofere neconditionat totul (indreptatiti). Dar cum ar putea astfel copilul sa perceapa ce este bine sau rau?! Daca o nota de zece insemna candva doar o apreciere, acum majoritatea parintilor le cumpara efortul pentru o nota de trecere. De unde pornesc toate acestea? Sa fie oare raspunsul: din cei sapte ani de acasa?!

Ajunsi la mijlocul ecuatiei, elevul. Acea persoana care invata intr-o scoala sau care este instruita de cineva/persoana care urmeaza in conceptii si in actiuni pe maestrul sau. Pe scurt: o persoana care invata. Dar oare cati dintre elevii din aceasta tara mai invata?! Sunt multe guri care dau vina pe sistem, profesori, programa incarcata, parinti, in general pe absolut orice atata timp cat isi pot ascunde incompetenta acumulata zilnic si dorinta de a petrece zi si noapte. Luate punctual. Sistemul a fost suficient de bun sa scoata din scoli cateva genii cu care se mandreste tara noastra prin alte tari. Un minus sunt schimbarile repetate de la un an la altul, in functie de conducerea ministerului. Programa este incarcata in masura in care elevul poate alege ceea ce doreste sa studieze pe viitor.

Ideea nu consta in faptul ca elevul trebuie sa ramana cu tot ce a invatat dupa ce primeste diploma, experienta reprezinta desavarsirea studiilor. Intr-adevar, copiii sunt supusi la prea multa carte, cand ar trebui sa-si vada de jocurile copilariei. Profesorii nu sunt toti calificati, dar respectul fata de acestia a scazut prea mult in fata elevilor. Mai exact, elevul are dreptul sa deranjeze ora, sa faca galagie, sa agaseze dascalul, iar la randul lui, profesorul are dreptul la… nimic. In cele din urma, cine este vinovat ca ecuatia dascali-elevi-parinti este egala cu… zero.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »