Editorial Sport: Da-i cezarului ce-i al cezarului

Magazin Salajean 27 octombrie 2006 0

Gheorghe Guset, multiplu campion la aruncarea greutatii, este unul dintre putinii sportivi cu care Zalaul se poate mandri la ora actuala. Un sportiv care a reprezentat si reprezinta Clubul Sportiv Municipal Armatura Zalau cu cinste la competitiile nationale, precum si numele acestei tari la competitiile internationale, unde a si obtinut de altfel cele mai bune rezultate. Un sportiv care vine la Zalau de cate ori are ocazia si o face cu placere fiindca e locul de unde a pornit spre marea performanta. Cu toate ca in vitrina cu trofee si diplome abia ca mai pui un ac, autoritatile locale nu sunt interesate de soarta greului zalauan. Singura persoana care l-a sustinut si il sustine pe Guset este presedintele PD Salaj, Viorel Stanca, un om care nu ar avea nici o obligatie sa il sprijine, insa o face. Cu toate ca ar putea sa se antreneze oriunde in tara, Ghita alege de multe ori Zalaul, unde nu gaseste altceva decat o sala de forta uitata de lume, un cerc refacut cu greu in urma cu ceva vreme si un vestiar, care a fost renovat dupa lupte seculare. Sunt sigur ca altii, daca ar avea in ograda lor un asemenea sportiv, i-ar oferi conditiile cele mai bune, numai sa nu-l piarda. Uite ca noi il avem si nu stim sa-l pretuim. Sunt oameni in Zalau care nu numai ca nu au auzit de Guset, dar nici nu stiu cu exactitate ce sport face. Asta si pentru faptul ca din 1990 nu s-a mai organizat in acest oras un concurs de aruncari. Unii se intreaba de ce in alte tari, precum Grecia sau Elvetia, Guset este privit cu mai mult interes. Oare din cauza ca strainii stiu sa aprecieze valoarea, iar noi nu? Cu siguranta, fiindca in strainatate lumea stie sa aprecieze sportivii, indiferent de performanta lor, iar noi nu stim sa pretuim un multiplu campion.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »