E la fel ca mai nainte!

Magazin Salajean 20 iulie 2010 0

Izvoarele cerului s-au mai domolit. Urmele dezastrelor lasate de inundatii sunt peste tot. Si prin SJ, CJ, BN, CV, DB, VL, DJ, dar mai ales in zonele Moldovei afectate de revarsarile Prutului si Siretului. Dunarea a inundat zonele pe care anual si le revendica, iar la Galati a contribuit la amplificarea dezastrului provocat de Prut si Siret. Comisia Europeana, ne va acorda niste firfirei (din banii nostri, pe care oricum nu suntem in stare sa-i accesam) insa nevoile sunt enorme. Zeci de mii de persoane evacuate, zeci de mii de ha de culturi agricole, mii de case, drumuri, terasamente CF, poduri, retele de utilitati, unitati economice distruse, creaza o imagine de cosmar. Valoarea pierderilor nu a putut fi evaluata deocamdata. Numarul mic de vieti luate de ape, dovedeste o mai buna informare, mobilizare si coordonare a actiunilor fata de situatiile din trecut.

Autoritatile locale si centrale au fost in mijlocul oamenilor. Cu tot necazul, chiar si-n aceste conditii, s-a facut…politica. Ciocolata data peste geamul fumuriu al unor limuzine venite in ajutor, pantofi cu crampoane acordati unor taranci care si-au pierdut gumarii/topancile prin ape, totul pana la urma este rasplatit cu nemultumiri si injurii, mult prea selectiv preluate de media. Interviurile, degenereaza mai totdeauna in directia criticilor fata de incapacitatea guvernului./ Si totusi oamenii de acolo au mare nevoie de ajutor.

Dupa cate au circulat (in presa) in legatura cu afacerile pe marginea ajutoarelor pentru sinistrati, in situatii anterioare, zau ca nu-ti mai vine sa dai banul la gramada pentru ca vreun smecher care va fi cu imparteala sa-si faca avere. Romanii ar sprijini cu toata bucuria, din putinul lor, pe cei la nevoie, insa vor mai multa transparenta in modul de gestionare a donatiilor. Si masuri severe pentru cei care viciaza cadrul legal de desfasurare al lucrurilor. Multi ar dori (datorita neincrederii in sistem) sa faca donatii (alimente, imbracaminte, bani, etc) direct catre eventualii destinatari, ceea ce este extrem de dificil. Autoritatile oricum coplesite de amploarea situatiei, nu vor acorda nici de aceasta data suficienta importanta celor multi care doresc sa fie solidari cu sinistratii.

Suportul acestora s-ar constitui intr-o sursa care, alaturi de putinii bani de la buget, ar putea genera un efect multiplicat, comparativ cu efectul steril (totusi consistent) al ajutoarelor de la stat. Acum (cel tarziu septembrie) este momentul politic de aparitie in fruntea executivului a unei noi figuri, luminoase care sa dea speranta si incredere. Cu un mandat scurt, acesta ar urma sa lanseze si sa implementeze un program care sa pregatesca momentul de la care motorul activitatilor economice ar urma sa se invarta. Noul schimb al stafetei, ar trebui sa duca executivul pana in momentul in care predictibilitatea unei evolutii pozitive a economiei se poate apropia de certitudine.

In conditiile unei evolutii incurajatoare a situatiilor (economice, sociale, politice), noul premier ar putea sa schimbe ritmul si sa ramana in fruntea executivului pentru urmatoarele alegeri sau, in caz contrar, sa transmita stafeta urmatorului aducator de sperante! Scenariul initial urmarea mentinerea lui Boc pana-n iarna, pana cand trebuiau acoperite doua etape: 1) reducerea cheltuielilor bugetare (principal salarii+pensii cu asumarea tuturor injuraturilor aferente), incadrarea in parametrii stabiliti cu FMI si pregatirea terenului pentru o noua echipa de guvernare care sa vina cu un program realist, sustinut de un buget multianual si foarte probabil un nou imprumut extern; 2) restructurarea si incercarea de relansare a PDL-ului ca solutie politica noua, moderna, de perspectiva. Evenimentele insa se precipita.

Momentul politic trebuie valorificat. Singurul care face jocurile politice la aceasta ora in Romania este Basescu. Ceilalti sunt… spectatori! Noi constatam si scriem. Nu numai noi scriem, ne scriu si bancile. Si ne spun: 1) nu ne mai percep niciun comision in plus (pana acum de cate ori ne scriau ne comunicau ca …au mai luat) iar taxele si comisioanele vor fi modificate doar cu acordul nostru; 2) comisionul de rambursare anticipata va fi aliniat la nivelul prevederilor legii; 3) Dobanda va fi raportata la indicii de referinta publici, functie de valuta creditului la care se va aduna marja (f. ridicata pentru agricultori!), in aceste noi conditii vom putea sti, in orice moment, nivelul dobanzii la credit.

Scrisorile bancilor se incheie cu niste formule din care rezulta ca neam de neamul nostru trebuie sa le fie recunoscator pentru gestul lor extraordinar. De fapt este vorba de aplicarea OUG 50/2010 care transpune in legislatia romaneasca Directiva Europeana nr.2008/48/CE prin care bancile sunt obligate sa adopte aceste masuri. Pana acum ne puneau in fata un contract plin de smecherii si modificau cum voiau comisioanele si dobinda. De acum ne vor intreba si noi vom fi de acord, altfel nu ne aproba creditul. Frunzulita trei placinte, E la fel ca mai nainte!

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »