E haos si ne place asa!

Magazin Salajean 8 octombrie 2010 0

Mi se pare tot mai greu de indurat distanta masurata in ani lumina ce ne desparte de tarile vestice. Mi se pare ca descoperim semne peste tot care vin sa ne intareasca aceasta convingere si, oricat am vrea sa luam optimismul in brate si sa defilam cu el pe bulevard, realitatea trista si amarata de Romanie balcanica ne sta in gat. Suntem intr-o era in care tehnologia e pe drumul cel bun si fiecare face pe dracun patru sa-si doteze cuibul cu LCD, laptop, homecinema si alte incorporabile care dau amprenta luxoasa caminului. Pe de alta parte, suntem rosi si acum de mizerie, elevii nostri sunt nespalati, plini de paduchi si scabie, iar indolenta parintilor ii face pe copii sa umble bolnavi luni in sir pana sa fie diagnosticati.

Contrastele merg si mai departe daca privim de-a lungul autostrazilor europene, iar apoi ne mutam privirea pe clasicile ulite romanesti, unde pietruirea e considerata de capatai si unde e lucru mare daca ai reusit sa-ti inlocuiesti Dacia sau straful cu o masina luata la mana a doua, dupa ce a fost aruncata de vestici la parcul de rable.

Suntem la ani lumina de lumea stabila din punct de vedere politic si socio-economic si degeaba speram in mai bine (repetand papagaliceste ca speranta moare ultima), daca nu suntem dispusi sa lucram in adancuri, sa schimbam mentalitati, sa insistam pe principiul muncii in echipa si mai putin pe cel al folosului personal.

In degringoloda care se simte peste tot, devine imposibil sa te misti fara sa dai peste pilele, peste acei pilosi care ne trimit in capatul opus firescului, dar care au castig de cauza in majoritatea situatiilor. Oamenii dotati cu tot felul de pile, speracle si coate ascutite, sa poata da din ele si sa rupa tot, merg mana in mana cu miss Spaga si ne plaseaza la distante enorme de echilibrul pe care l-au atins nemtii, francezii, englezii. Noi ramanem dezechilibrati si, fara sa vreau sa generalizez, mereu intr-o agasanta stare de indecizie.

Parca am uitat candva drumul cel bun si acum ne ratacim in hatisuri care de care mai stufoase incercand sa ne revenim si sa prindem din spate turma. Suntem ca un pui de elefant in desert, ratacit de restul hoardei, care chiar si atunci cand regaseste urma fratilor, merge pe ea, dar mereu inapoi. Deosebirea dintre el si noi este ca, in timp ce el e cuprins de disperare, noi ranjim stramb si dam din umeri: e haos si ne place asa.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »