E de la ei

magazinsalajean 12 martie 2013 1
E de la ei

•Cu cât o maşină este mai veche, cu atât se plăteşte mai puţin „taxa de mediu”. Adică, cu cât o maşină este mai nepoluantă, cu atât se plăteşte mai mult. Mare e grădina „Mediului”… Vom fi din nou invadaţi de autoturisme „second hand”. Să ne bucurăm, aşadar!
•Suntem invadaţi, prin media, de tot felul de teme „simbolice”. „Scandalul steagurilor secuieşti”, una dintre aceste teme. Şi, ce mişto, posibila reducere a TVA la „alimente” (lucru care nu garantează ieftinirea produselor). Mai nimeni, în schimb, nu se gândeşte la eliminarea TVA la tipărirea ziarelor şi cărţilor. Eliminarea TVA? Da. Altfel, în câţiva ani (nu mulţi) ziarele în format print vor dispărea, iar cărţile se vor „tipări” numai în format electronic. Să ne bucurăm, aşadar!
•Se discută în draci (ori într-o veselie, tot una) despre regionalizare. Chiar dacă nu avem (sau nu au, tot una) un proiect – serios – în acest sens. Se dezbate în draci (ori într-o veselie, tot una) modificarea Constituţiei. Chiar dacă nu avem (sau nu au, tot una) un proiect – serios – în acest sens. Suntem (ori sunt), adică, mari meseriaşi în aflatul în treabă. Să ne bucurăm, aşadar!
•Se povesteşte iar (ce jenant, totuşi!) despre reduceri de personal în sectorul aşa-zis bugetar. Vor „tăia” cu cap, adică de acolo unde chiar există „tăietori de frunze la câini”? Nu m-aş mira să se „taie” din nou „otova”, precum a făcut pe vremuri primul cosaş al ţării, dl. Boc. Să ne bucurăm, aşadar!
•Nu v-aţi săturat de „telenovela” Schengen? Eu m-am săturat. Şi de pupatul în fund al „Occidentului” practicat de prea mulţi. Adică să ai măcar un strop de mândrie naţională e o crimă? Vorba multora, după ce ne-am dat (pe aproape nimic!) resursele naturale. Probabil nu mai are sens nimic în ţara asta. Nici măcar mult-invocatul patriotism luminat. Să ne bucurăm, aşadar!

Daniel Sauca

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 13 martie 2013 at 11:53 - Reply

    Simt, cumva, vreo suparare la adresa guvernantilor? Aveti grija, domnule Sauca, sa nu va pierdeti scaunul de sub fund. Dati limbi in directia corecta si nu va pisati contra vantului!

Lasa un Raspuns »