Drumurile noastre poate…

Magazin Salajean 18 aprilie 2011 0

Mai ştiţi cântecul celebru cu drumurile noastre care se vor întâlni vreodată? Mărturisesc că îmi vine în minte de fiecare dată când dau peste un gropan în asfalt, de fiecare dată când maşina se zgâlţuie din toate încheieturile, de fiecare dată când descopăr o uliţă în plin oraş. Uliţele au farmecul lor şi le apreciez în colţurile rurale unde duc drumeţii către o margine de pădure, către un pârâu încă nepoluat, dar să le găsesc în mijlocul unei urbe, în secolul XXI, mi se pare catastrofal. Infrastructura deficitară este asemeni unei cocoaşe pe care o purtăm în spate şi de care nu putem scăpa, în ciuda remediilor sub formă de promisiuni bombastice şi a unor investiţii modeste pe care ni le flutură aurtorităţile pe sub nas, în fiecare mandat politic. Sub atâtea poveşti măreţe că se va face şi se va drege, urlate prin portavoce de la înălţimea scaunelor de demnitari, infrastructura, bat-o vina, îmi apare ca o flamură veche şi mucegăită pe care o scot unii la înaintare când au nevoie să adune capital electoral în joben.

În realitate, însă, este jenant şi strigător la cer să vezi cum acelaşi drum este reparat tot la doi ani, din cauză că asfaltul nu ţine. Nu ţine din cauză că este de mântuială, în grabă, făcut de doi muncitori în timp ce alţi zece stau şi cască ochii în jurul lor. Nu ţine din cauză că reţeta amestecului care trebuie turnat nu este respectată, ci din contră, este mult diluată de furturile mărunte ale materialelor de construcţii. Se fură orice: un sac de ciment, o roabă de nisip, vreo zece dale. Se fură tot, dar, de fapt, ne furăm singuri căciula. Aşa se face că avem drumuri de groază, iar afirmaţia este valabilă fie că pomenim ruta Zalău – Jibou, ruta Turda – Alba Iulia, Autostrada Soarelui sau Autostrada Bucureşti – Piteşti. Pentru un străin ajuns în România şi obişnuit să circule pe şosele decente, infrastructura meleagurilor carpato-pontice este un adevărat coşmar.

Am ajuns să fim pomeniţi de ambasadele străine la rubrica „Sfaturi de călătorie”, unde în termeni stricţi se recomandă să nu se utilizeze maşina pe drumurile publice noaptea, întrucât gropile multiple şi lipsa indicatoarelor pot duce la producerea de accidente şi pierderea de vieţi omeneşti. La polul diametral opus, autostrăzile visate şi anunţate de edilii patriei cresc pe hârtie precum cozonacii bunicii. Sunt frumoase şi pantagruelice şi străbat ţara de la mare la munte şi de la munte la mare, bucurând sufletul călătorului ostenit. Numai că fiind pe hârtie, deci în stadiu de utopie măreaţă, mărturisesc că pe mine mă obosesc drumurile acestea multe şi întortocheate. Decât să tot aud cum se vor clădi artere de circulaţie de talie europeană, cum muntele va fi sfredelit şi şoseaua va duce drept la Mahomed, prefer să îmi pun dopuri în urechi şi să mă retrag către o pădure, călcând de-a dreptul pe o uliţă prăfuită, într-un cătun uitat. Uitat mai ales de portavocea autorităţilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »