De ziua Seniorului

Mă întreb, cu amărăciune, câţi dintre politicienii de astăzi (şi câţi din cei aşa-zis „politicieni”) se gândesc să încerce să înveţe, poate să “fure” măcar un colţ din umbra marelui Corneliu Coposu, pentru a reuşi să îl aşeze pe existenţa lor, în insituţii, în partide, în plenul Senatului sau în oricare alt loc în care soarta noastră, a celor mulţi se decide. Ori acolo, în ei, în suflet, în sâmburele de om al fiecăruia. Câţi dintre cei care astăzi stau confortabil în fotoliul parlamentului, al instituţiilor care conduc Capitala sau reşedinţele de judeţ, câţi dintre miniştri, preşedinţi sau oameni importanţi din stat îl mai pomenesc astăzi pe Corneliu Coposu? Câţi ştiu cine a fost, ce a făcut, ce a însemnat pentru România acest titan al istoriei noastre? Puţini. Foarte puţini, iar dintre aceştia, şi mai puţini pomenesc numele lui Corneliu Coposu pe undeva.

Astăzi, de ziua Seniorului, ar trebui ca frumoasa statuie care domneşte în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti să fie îmbrăcată în flori. Mulţi ar trebui să meargă acolo şi să mulţumească, să-şi arate recunoştinţa, să înveţe şi să afle ce înseamnă, de fapt, un politician adevărat, un trup în care sufletul nu a fost măcinat de mizeria şi urâţenia intereselor de tot felul şi c ear trebui să înveţi, să spui şi să faci pentru a fi, măcar pe sfert, cum a fost Corneliu Coposu în toată existenţa lui. Ar fi multe de învăţat, inclusive din povestirile încărcate de tristeţe şi dramatism ale Seniorului, adunate în cei peste 17 ani de temniţă în cele mai crunte închisori din România. Ar fi bine de citit cum e să nu mai ştii să vorbeşti, la propriu, să nu mai poţi articula un cuvânt, după ani de bătăi şi chinuri, de foame şi întuneric, ispăşiţi pe nedrept în închisori. Ar fi de folos discursurile Seniorului Coposu, multe dintre ele existente în arhive, inclusive pe internet, acolo de unde multe ar putea fi ascultate, învâţate şi traduse în realitatea vieţii de astăzi, în folosul acestui popor înecat în sărăcie, mizerie, hoţie şi umilinţă.

Politicienii de astăzi ar tebui să înţeleagă ce însemnă barbaria, foamea, frigul, sărăcia, umilinţa, nedreptatea, măcar citind, pentru ca mai apoi să poată aprecia la adevărata ei valoare, existenţa fiecărui român în parte şi pentru a-I trata cu respect, grijă, sinceritate, pe fiecare cetăţean al acestei ţări. În locul promisiunilor şi discursurilor demagogice, ar răsări vorbe ceva mai sincere, folositoare şi care ne-ar conduce pe noi, ca popor, într-o altă direcţie decât prăpastia spre care ne îndreptăm. Cine a fost Corneliu Coposu? Unde s-a născut, ce a făcut pentru această ţară, pentru ca noi, astăzi, să trăim un pic mai bine, mai liberi, pentru a avea şansa să ne alegem singuri viitorul şi soarta? Oare câţi dintre oamenii politici, aleşi, viitori aleşi sau cei care fac din politică doar un instrument al propriei prosperităţi, ar şti? Şi, dintre cei care ar şti, câţi ar înţelege?

Noi, oamenii simpli, sălăjenii (şi nu numai ei) care ne-am născut şi trăim pe pământul pe care Corneliu Coposu s-a născut acum 102 ani, într-un 20 mai senin şi norocos pentru neamul românesc, îi mulţumim şi îl rugăm să ne ierte, de acolo de unde este. Pentru că nu putem fi mai curajoşi, mai puternici şi mai uniţi, astfel încât să reuşim să fim noi cei care decidem pentru noi şi viaţa noastră, şi nu alţii.

Calitățile de politician ale lui Corneliu Coposu, discreția, modestia, finețea actului politic și sinceritatea lui, ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru fiecare om care face parte astăzi din clasa politică românească.