De mici, plini de fum(uri)

Mihaela Oprea 16 noiembrie 2012 0
De mici, plini de fum(uri)

Fumatul dăunează grav sănătăţii. Marile companii de tutun infirmă acest “slogan”, inscripţionat pe pachetele de ţigări, în timp ce specialiştii din sănătate continuă să caute dovezi solide că ţigările afectează grav aparatul respirator.
Cu toate acestea, tutunul pare să câştige teren, iar vârsta la care ajung să fumeze adolescenţii şochează de-a dreptul. Studiile efectuate de specialiştii în domeniu arată că adolescenţii, încă de la vârsta de 10 ani, pun ţigara în gură. Ajung, treptat, să fumeze tot mai multe ţigări, astfel încât la vârsta majoratului devin fumători înrăiţi.
Ce anume îi îndeamnă pe copiii să îşi pună în pericol sănătatea, de la această vârstă fragedă, este greu de precizat. Cauzele sunt nenumărate: începând de la exemplul luat de la părinţii fumători, de la anturajul cu prietenii, din curiozitate, din dorinţa de a părea mai matur decât vârsta reală, din joacă, iar lista continuă. Dar toate acestea nu sunt o scuză pentru faptul că au curajul să fumeze de aşa tineri. Dar, mai exact, unde anume ajuns aceşti copilaşi să stea cu ţigara între degete, este iarăşi greu de răspuns. Între şcoală şi acasă, le mai rămâne timpul de joacă. Luate în ordine, la şcoală, elevii îşi permit să-şi aprindă ţigările în timpul pauzelor, după ce se dosesc bine de ochii lumii, ai profesorilor, prin scările de bloc, prin parcuri, prin locuri ferite. Chiar directorii şi profesorii susţin că nu au posibilitatea să stea la pândă după fiecare elev. Acasă mulţi copii locuiesc cu bunicii sau cu o rudă a familiei, după ce părinţii au luat calea străinătăţii. Nesupravegheaţi îndeajuns, îşi permit să aprindă ţigara. Dar şi mai importanţi se simt atunci când ajung să fumeze în rândul altor copii de vârsta lor. Aflaţi la joacă, scot din buzunar ţigara şi o aprind adoptând un aer de om matur, ca şi cum gestul său este cât se poate de normal. Doar că în sinea sa, se umflă în pene la vederea privirilor, unele admirative iar altele nesigure, acestea din urmă nefiind luate în seamă. Nu se găseşte nimeni să-i ia la rost pentru că fumează de aşa tineri.
Un alt aspect favorizant pentru ca aceşti copii să fumeze “liniştiţi” este că se permite fumatul în locuri publice. Legislaţia românească permite oricărei persoane să-şi aprindă ţigara pe stradă, în localuri de alimentaţia publică, în instituţii publice, prea puţine locaţiile unde este interzis fumatul. În urmă cu câţiva ani se cocheta cu ideea introducerii unei legi care să interzică fumatul în toate spaţiile publice, printre care şi fumatul în baruri, discoteci, restaurante şi alte unităţi similare. Toate acestea au rămas fără niciun rezultat. Încă se află pe masa parlamentarilor proiecte de legi prin care acest viciu este interzis în locuri publice, fiind exceptate barurile, discotecile, restaurantele şi alte unităţi similare.
Din păcate, foarte multe persoane sunt dependente de tutun, iar costurile pentru întreţinerea acestui viciu sunt foarte ridicate. Puţini dintre cei care încearcă să se lase de fumat reuşesc acest lucru pe termen lung, în multe cazuri recidivând după un singur fum de ţigară. Din păcate, numărul fumătorilor continuă să crească în rândul adolescenţilor, care ajung să cheltuie banii părinţilor, iar dacă nu-i au, să împrumute fără să-şi achite datoriile, până să fure şi aşa mai departe. Pentru că au nevoie de ţigară să stea în faţa celor de-o vârstă cu ei când, de fapt, sunt cu mai mulţi paşi în spate. Dar sunt plini de fumuri…

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »