Culoarea deznadejdii

Magazin Salajean 19 decembrie 2011 0

Scrutinul din 2012 va da peste cap actuala compozitie parlamentara, va redesena culorile politice de prin cabinetele Guvernului si, nu in ultimul rand, va intoarce pe dos mediul politic romanesc. Noi, palmasii, vom avea in continuare aceeasi culoare. Culoarea deznadejdii…

Deocamdata, in sondajele realizate in ultimul timp, indiferent de institutul care le-a executat, USL e cotat cu peste 50 la suta din intentiile de vot. Ca este vorba de 59 sau 51 de procente, toate rezultatele ii arata pe cei din USL ca fiind viitorii castigatori ai viitoarelor alegeri. Sunt de acord cu faptul ca, indiferent de cine a comandat sondajele de opinie, acestea nu vor arata cu exactitate dorintele electoratului, insa astfel de cercetari exprima intr-o masura apropiata de realitate tendintele si trendul general al optiunilor oamenilor. De altfel, cifrele unui sondaj de opinie pot fi verificate cel mai bine indirect, prin coroborarea faptelor, declaratiilor, actiunilor sau a planurilor celor care se afla la putere.

La aceasta ora, atat Traian Basescu, cat si restul pedelistilor sunt constienti de faptul ca forta USL sta in unitatea ei, de aici si tentativele repetate de a rupe bucati din acest pseudo monolit. Astfel ca cei din PDL au recurs la diverse strategii, aruncandu-i, in mai multe randuri, lui Crin Antonescu o serie de oferte tentante. Nu a mers, motiv pentru care s-a trecut la tactica discreditarii liderilor USL, diversiune care in cele din uma a inceput sa dea rezultate. Mai mult, cu fiecare iesire in public, liderii Uniunii au sapat cate putin la temelia USL. Nu era de ajuns ca USL s-a nascut dintr-o anomalie, asociindu-se un partid de stanga cu unul de dreapta, asa ca Victor Ponta si Crin Antonescu au facut aproape tot ce le-a stat in putinta pentru a-si distruge singuri propria creatie. Imaturitatea lui Victor Ponta si usurinta cu care Crin Antonescu arunca propozitii negandite pe gura, la care se adauga maladia obsesiv-compulsiva anti-Basescu a celor doi lideri ai opozitiei, au adus fisuri destul de serioase in structura USL.

Pentru multi dintre noi este o certitudine ca USL a fost infiintata doar pentru a-l dobori pe Traian Basescu si, implicit, pentru a ingenunchea PDL. Si tot asa va muri.

Dupa 2014, USL se va desfiinta singura. Motivul este unul extrem de simplu. Pentru a conta in politica, trebuie sa ai adversari. Avand in vedere faptul ca, nu peste mult timp, pesedistii si liberalii nu vor mai avea impotriva cui sa lupte, singura solutie care ii va mai mentine pe scena politica va fi sa redevina adversari. Insa, pana atunci, urmeaza 2012, un an de care pe care, la mijloc situandu-se aceeasi masa de oameni deloc importanta in ochii politrucilor, dar care conteaza enorm de mult intr-o singura zi, si anume in ziua votului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »