Cu drag, țeparul

Înşelăciunile de toate soiurile sau în limbajul de cartier  – țepele – își fac simțită prezența tot mai mult în timpul premergător sărbătorilor, dar și în perioadele de după  în care căldura îi scoate din bârlog pe infractori. Fapte despre care citim uneori zâmbind prin presă sau de care aflăm de la televizor, pot să-şi găsească sorţii de izbândă chiar în buzunarele noastre.

Cea mai mare “rată” de reuşită o au înşelăciunile fabricate prin transmiterea de SMS-uri pe telefoanele potenţialelor victime, prin care acestea sunt anunţate că sunt câştigătoarele unor premii (bani, aparatură electronică, autoturisme etc), iar pentru a intra în posesia premiului, victimelor li se solicită să depună diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpere cartele telefonice “pre-paid” şi să transmită codurile de reîncărcare la un număr oferit cu amabilitate de escrocul de la capătul firului.

În mare trend sunt şi  falsele situaţii de urgenţă – victimele sunt anunţate că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier şi are nevoie rapid de o sumă de bani. În aceste situații infractorii profită de starea de urgenţă şi panică indusă de un astfel de mesaj şi au, din acest motiv, o şansă în plus să fie duse la bun-sfârşit.

O altă situaţie frecventă o întâlnim printre vânzătorii ambulanţi care se ocupă cu comercializarea de produse din uşă în uşă, produse care în mod normal pot reprezenta o alternativă sosită “exact când trebuia”, având în vedere goana unor români după cadouri sau produse pe de-a moaca. O ţeapă are mereu în preambul un basm frumos ţesut, iar măiestria şmecherilor binevoitori e atât de mare încât şi Petre Ispirescu de-ar fi trăit, ar fi abandonat scrisul urgent, depășit de talentul acestora. O clipă de neatenţie şi doar un strop de amabilitate v-ar putea face să plătiţi, de pildă, un produs cu mult mai scump decât merită şi să vă treziţi şi cu un produs de proastă calitate şi cu banii nerecuperaţi sau, dupa caz şi fără bani şi fără…nimic.

De obicei astfel de constătări le facem după ce ne-am asigurat că vânzătorul e plecat deja peste munţi şi văi, astfel încât mai poţi eventual doar să anunţi Poliţia şi să le explici lor că ţi se întâmplă asta pentru prima dată, fără să faci neapărat referire la inconştienţa care te-a legat fedeleş astfel încât nici un agent FBI nu ar fi putut să scape din situaţia respectivă. Pe lângă cele doua măsuri de bază pe care oriunde şi oricând trebuie să le avem în arsenal, mai sunt utile, pe cale de consecinţă, câteva recomandări.

Astfel, trebuie să ştim din capul locului ca nu există scheme garantate pentru îmbogăţire, mai ales una care să se producă în 48 de ore. Nici măcar cele “oficiale” nu oferă aceste garanţii, răspunsul la eventualele “sfaturi” sau grafice prin care urgent ne pot intra bani mulţi în buzunare sau conturi trebuie, fara excepţie, tratate cu “nu, mulţumesc” sau cu închisul uşii in nas, fără avertisment. Aşa cum nu există metode de a deveni milionar stând în pat sau cure de slăbire cu ciocolată, foietaje şi ciolan afumat, la fel se întâmplă şi în situaţiile prezentate de ţeparii care ne bat la uşi, încărcaţi de marfă cu până la 90 la sută mai ieftină faţă de ceea ce vedem în mod obişnuit prin oraş sau în reclame.

Trebuie să căutăm şi să găsim informaţii din alte surse decât cele care ne sunt prezentate şi să avem probe solide cu privire la eficienţa unui produs sau succesul vreunei operaţiuni. Escrocii sunt mereu în temă cu tot ce se întâmplă în domeniile de larg interes și profită de cele mai mici ocazii pentru a da câte un “tun”. Dacă ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, dacă ceva sună asemănător cu ce ai văzut prin filme sau ai auzit pe la horoscopul TV, e foarte  probabil că te afli în vizorul unui escroc. Dă-i cu tifla și trimite-l pe cel mai scurt drum la muncă.

One Thought to “Cu drag, țeparul”

  1. Anonim

    Bun articol si real. Pt cine are urechi sa auda sau ochi sa citessca cu …a lui cap.

Leave a Comment