Contraste

Magazin Salajean 11 ianuarie 2007 0

Dau putin timpul inapoi, in toamna tarzie a anului 1996. Sfarsitul alegerilor guvernamentale si parlamentare, victoria in alegeri a coalitiei CDR ii gasea pe romani entuziasmati, fericiti, dansand de bucurie, in pietele marilor orase din Romania. Venise triumful democratiei. ICu coada intre picioareI, fostul partid de guvernamant – PDSR si conducatorul sau – Ion Iliescu, paraseau scena politica romaneasca , fara speranta de a reveni la putere prea curand.

Efigia noului sef al statului, in persoana lui Emil Constantinescu, asemanare izbitoare cu a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o tinuta impecabila, intelectual de marca (dar cu un dezavantaj- glasul), dadea romanilor sperante, asa cum ceruse si Mihail Kogalniceanu domnitorului Cuza : ISa fiti bun, drept si blandI in guvernare.

Asa gandeau si sperau romanii, punandu-si sperantele de bine, de dreptate si prosperitate in mainile noului conducator de stat – Emil Constantinescu, la finele acelui 1996. Dar nu a fost sa fie. Romanii au invataturi transmise oral, din generatie in generatie, ce aduc cu ele intelepciunea populara, intelepciune ce sta la baza tuturor creatiilor artistice ale marilor nostri scriitori. Una dintre ele spune: ISchimbarea domnilor, bucuria nebunilorI. Au avut dreptate. Intr-un mandat, coalitia CDR si al ei conducator, un Cuza Ipalid si stersI, au dezamagit atat de mult incat nu au facut altceva decat sa aduca triumfator la guvernare PSD-ul si, implicit, pe bunul IsamariteanI – Ion Iliescu. Ar fi nedrept daca nu am aminti ca si partidele din coalitia CDR, prin vesnicele neintelegeri si santaje dintre ele, au contribuit la acest fiasco al guvernarii Constantinescu.

De ce aceste amintiri, acum la inceput de 2007, la inceput de noua era, cand Romania si poporul sau au pasit increzatori in marea familie europeana? Pentru ca, in sfarsit, Romania are un conducator, mai mult decat activ, un IjucatorI – asa cum il numeste mass-media, un IbagaretI – as zice eu, care nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, sa se implice IvartosI in toate, pentru binele tarii, chiar daca, uneori, mai titratii nostri colegi il invinuiesc cum ca-si depaseste atributiile constitutionale. Dar un presedinte este presedinte, un sef de stat, un IparinteI al natiunii, si daca acest conducator mai are si un guvern care nu-l sprijina, un prim ministru slab, e de datoria lui sa puna umarul la bunul mers al lucrurilor.

Se adreseaza Parlamentului, ii indeamna la munca, le face reprosuri voalate sau mai putin voalate, ii lauda cand este cazul, incearca sa faca echipa cu primul-ministru, dar se pare ca inflexibilitatea celui din urma a dus la o ruptura. Aceasta ruptura va duce Romania, in acest an, la alegeri anticipate. O alta latura al acestui sef de stat, cu alura de om de rand, o constituie faptul ca nu este un conducator care sa se inchida intr-un Iturn de fildesI si sa conduca de acolo, rupt de realitate, rupt de poporul lui, informat de unii si mintit de-o camarila de profitori.

Nu. El este un OM, parte integranta din neamul romanesc, alaturi de cei care l-au votat si l-au propulsat in varful piramidei, in functia de presedinte. Agentii SPP au cea mai grea misiune din ultimele decenii, sa ofere siguranta unui presedinte fara teama, fara prejudecati, care face aproape zilnic Ibai de multimeI, in vizitele protocolare sau de lucru. In zilele de week-end e vazut mereu in mijlocul oamenilor de rand, ba la un restaurant, ba pe partiile de ski, vorbind, petrecand si fotografiindu-se cu ei. Are ceva aparte acest sef de stat, spontaneitatea lui, felul in care stie sa se coboare pana la nivelul oricarui om simplu, din popor.

Aceasta stiinta de a vorbi cu oamenii a facut ca popularitatea presedintelui sa atinga cote, dupa unii, IalarmanteI. Teama, ca nu cumva popularitatea mare de care se bucura seful de stat sa nasca un nou IparanoicI, cu valente dictatoriale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »