Cât de jos poate ajunge USL?

Olivian Vadan 1 octombrie 2012 7
Cât de jos poate ajunge USL?

O serie de sondaje, publicate de curând de IMAS, CCSB şi CSOP, chiar dacă au anumite date contradictorii, par să confirme un singur lucru: USL a intrat pe un trend descendent. În acest caz, fără nicio îndoială, asistăm la un efect de bumerang după tendinţa amplificată de decizia de suspendare a preşedintelui Traian Basescu.
În cel mai optimist scenariu, mai precis în sondajul CCSB – institut coordonat de familia Voiculescu, USL este cotată la 62 la sută din intenţiile de vot. Iar în scenariul cel mai pesimist, în sondajul CSOP – institut apropiat pedeliştilor, Uniunea pare să fi coborât deja la 50 de procente. Ca în toate celelalte cazuri similare, adevărul este undeva la mijloc, însă întrebarea pe care ne-o punem toţi cei încă interesaţi de mediul politic este dacă USL va reuşi să obţină la scrutinul din decembrie jumătate plus unu din mandate. Altfel…
Încă de la apariţia sa pe scena politică, majoritatea politologilor anticipau dispariţia USL, ca viitor rezultat al neînţelegerilor privind candidaturile la alegerile locale şi-apoi, desigur, din cauza discrepanţei ideologice dintre PSD şi PNL. Dacă USL nu s-a rupt după alegerile locale, cu toate că şi pe plan local se pot observa câteva discrepanţe între cele două partide încă din acea perioadă, ipoteza lansată de politologi în urmă cu câteva luni are toate şansele să se confirme imediat după parlamentare.
Fără doar şi poate, eşecul demiterii lui Traian Băsescu macină USL. Liberalii rămân suparaţi că pesediştii nu au mers până la capăt cu “aranjarea” cvorumului la referendum, în timp ce social-democraţii cred că Antonescu s-a comportat iresponsabil pe perioada interimatului. Nu doar pesediştii au o problemă cu Crin Antonescu, tensiunile din interiorul PNL reprezintând un alt pericol care ameninţă majoritatea ţintită de USL. Astfel că tot mai multe voci din rândul liberalilor îşi exprimă în ultimul timp nemulţumirea faţă de liderul PNL. Cum la nivelul partidului nu s-a format încă o masă critică pentru îndepărtarea fostului preşedinte interimar, era de aşteptat ca nemulţumiţii să fie primii marginalizaţi la împărţirea colegiilor cu riscul transferului acestora la alte partide. Chiar dacă liberalii sălăjeni sunt susţinători declaraţi ai fostului lider liberal Călin Popesu Tăriceanu, la “repartiţie”, au obţinut o serie de candidaturi în colegii în care au şanse destul de mari să obţină unul sau două fotolii de parlamentari. Într-un judeţ în care PSD a făcut jocurile în ultimii ani, pentru urmaşii lui Ion Ilescu, acest lucru este similar cu o lovitură de baros în plex. Bineînţeles că social-democraţii lui Tiberiu Marc se aşteptau la o reiterare a situaţiei în care a fost numit reprezentantul Guvernului în Sălaj, când fără niciun fel de menajament le-au “suflat” de sub nas colegilor penelişti fotoliul de prefect. De această dată, împărţirea candidaturilor USL pe colegiile eligibile s-a făcut “nemţeşte”, adică jumătate la jumătate.
Cu riscul să mă repet, deşi am mai spus-o şi cu alte ocazii, astăzi, nimeni nu mai crede în alianţe. Nici măcar cei care le creează. Cu atât mai puţin noi, pălmaşii. Şi, până la urmă, de ce am crede în ceva ce nu există?

Comentarii

comments

7 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Human_Rights 1 octombrie 2012 at 01:00 - Reply

    ajunge tot mai jos, jos ..jos

  2. Anonim 1 octombrie 2012 at 13:16 - Reply

    alegeri parlamentare uslva avea 63PROCENTE IN CEL MAI SLAB CAZ

  3. anonim 1 octombrie 2012 at 14:44 - Reply

    Cred ca toti romanii stiu ca USLs-a creat ca o alternativa la guvernarea catastrofala a pdl-ului impreuna cu udm-ristii si ceilalti care mai erau pe acolo pe la putere,cu totii sub directa coordonare si supraveghere a lui basescu.Sa-mi spuna un singur roman ca a fost multumit ca i s-a taiat salariul,pensia sau alte venituri;ca i s-a inchis spitalul cel mai apropiat unde se mai putea interna;ca a crescut tva-ul la tot ce trebuia sa cumpere pentru propria lui existenta;ca noi romanii am inceput sa traim doar cu ce aducem de afara si pe bani foarte multi in timp ce unii,de la putere pusi in functii doar pentru ca erau pupincuristi pdl,se imbogateau vazind cu ochii si fara munca,eu acelui roman ii fac statuie.Sub conducerea acelor nemernici au inceput sa ne plece din tara toate valorile care au fost sfatuite chiar de cel suspendat sa o faca si asta nu e totul.In perioada lor de domnie s-a produs cel mai mare atentat din istoria acestei tari la fibra biologica a poporului sau in timp ce,din tara plecau miliarde de euro in conturile unor banci din exterior.S-au golit muntii Romaniei de milioane de mc de lemne din cele mai valoroase specii,s-au cumparat sau inchiriat sute de km de cale ferata pentru care noii proprietari percep taxe imense de la CFR marfa si CFR calatori;s-au contractat spre executie cele mai scumpe autostrazi din lume;s-a dispus ascultarea tuturor convorbirilor telefonice pentru ca ei,pdl-ii sa poata controla totul;s-a dat mina libera udmr-istilor sa-si faca jocul si chiar au fost ajutati sa-l si murdareasca si atunci ne intrebam de ce s-a creat USL-ul.S-au comis,in ultimii ani abuzuri inimaginabile asupra unor institutii ale statului si chiar a oamenilor;s-a fortat divizarea societatii romanesti pentru a putea fi mai usor de manevrat si de redus la tacere in timp ce se impunea strigatul disperat dupa ajutor.Mai sunt infinit de multe motive pentru care eu cred ca USL-ul trebuie sa cistige.Intr-o casa in care fiecare face mizerie si nu curata nimeni incepe sa miroase.ROMANIA este acum,din pacate,in aceasta situatie si noi romanii trebuie sa fim constienti ca a sosit momentul sa facem curatenia de care avem atita nevoie.Daca USL va lua la alegerile din decembrie sib 51% va fi un adevarat dezastru pentru noi romanii care va trebui sa muncim numai pentru a importa carne cu 3500lei/kg,coniac de 1700 lei sticla,vin de 780 lei sticla si altele asemanatoare pentru ca,revenind ei la putere isi vor mari pretentiile in timp ce noi,cei multi,vom putea crapa sanatosi.Nu va fi numai atit ci o sa ne pedepseasca si CEL DE SUS pentru ca nu avem grija de propria noastra tara PE CARE NU AVEM VOIE SA O BATJOCORIM cum am facut pina acum.Dv.ce spuneti?

  4. Anonim 2 octombrie 2012 at 14:31 - Reply

    eu spun ca ai o minte sanatoasa

  5. anonim 3 octombrie 2012 at 10:27 - Reply

    La prima vedere USL pare a fi paradoxul politicii romanesti dar,daca tinem seama de marele adevar cuprins in zicala romaneasca “fa-te frate cu dracul pina treci puntea”constatam ca era necesara aceasta constructie politica.Trecerea puntii,pentru noi romanii,este salvarea acestei tari din abisul in care se gaseste.Poate ca Victor si Crin vor gasi POSIBILITATEA DE A OPRI CADEREA LIBERA in care se gaseste de multa vreme tara noastra.Chiar daca este vehement criticat USL-ul,el este mult mai bun fata de ceea ce a existat la conducerea tarii pina nu de mult.In ce-i priveste pe Victor si Crin,sunt convins ca sunt cu mult mai buni decit Blaga carea facut trafic cu produse petroliere in urma caruia finul sau Coriolan Bruchental a stat mult timp in puscarie,decit MRU la care am vazut ce-i poate capul doar dupa 70 de zile de sefie,decit acel imbecil de Neamtu care colcaie de ura si care au format hidoasa creatura”Romania dreapta”.Eu as vrea sa vina USL-ul la guvernare p.tru ca,daca vor veni ceilalti,nu va fi Romania dreapta ci,cu siguranta ROMANIA,trasa pe DREAPTA .

  6. Anonim 4 octombrie 2012 at 21:14 - Reply

    USL trebuie sa castige!!! Si sigur ca va castiga, dar haideti la vot!!! UN 70% ar fi foarte frumos!!!

    • Anonim 4 octombrie 2012 at 21:45 - Reply

      Esti cel mai mare idiot din Zalau!

Lasa un Raspuns »