Capul plecat sub “sabia” lui E.coli

Magazin Salajean 6 iunie 2011 0

După ce sute de ani am stat scut şi pavăză Europei şi am apărat graniţele imperiilor, acum, am ajuns să fim cârpa în care unii îşi şterg încălţările. La toate recomandările finanţiştilor europeni, că erau bune sau nu, că ni s-au potrivit, sau că a trebuit să tăiem în carne vie, noi am făcut sluj. Am plecat capul şi am spus: cum să nu, aşa vom face. Şi tot ce a fost bun, din agricultură, economie, învăţământ, sănătate, social am distrus, reclădind după cum au dictat alţii. Din varii motive.

Românul neştiutor spune că ni s-a băgat pumnul în gură şi nu vrea să audă că invenţiile fraţilor europeni se mulează specificului nostru de ţară şi nici sărăciei cu care ne confruntăm dintotdeauna. Românul este convins că cei care ne conduc şi ne-au condus au fost prea laşi, prea nepregătiţi ori prea indiferenţi să riposteze la tot ceea ce ni s-a vârât sub nas. Ai noştri înghit orice afirmă FMI sau Comisia Europeană şi nu rumegă deloc. Din acest motiv, nu o dată s-a întâmplat ca celor mulţi să li se pară insuportabile de dus poverile traiului zilnic. Dar cui să te plângi, că doar celor de la guvernare nu le pasă de prostime.

În schimb, iată că vecinilor noştri, de care tot am râs că au rămas în urmă, că sunt stigmatizaţi de efectele celor peste 90 de ani de comunism, le pasă. Nu le este indiferent ce mânâncă şi cum trăieşte cel de la opincă. Rusia, o ţară condusă de oameni fermi şi inflexibili, dar care ne-au invidiat, în surdină, întotdeauna pentru bogăţia noastră şi pentru hărnicia poporului, ne-o ia înainte. Şi va supravieţui, aşa cum poate, în pofida populaţiei mari pe care o are şi a condiţiilor geo-agricole precare de care dispune.

Zilele trecute, conducătorii Rusiei au decis interzicerea importurilor de legume proaspete provenite din toate ţările Uniunii Europene. Epidemia provocată de bacteria E.coli 0104, soldată cu victime în Germania, Olanda şi chiar în Statele Unite ale Americii, i-a băgat în sperieţi pe rusnaci. Măsura a şi fost deja pusă în aplicare, pentru că legumele importate au fost confiscate în toată ţara şi din vămi. Ruşii au pus piciorul în prag şi au recomandat populaţiei să se aprovizioneze numai de pe piaţa locală. Foarte bine că s-a iscat acest motiv care repune la locul lor produsele autohtone.

Din nefericire, însă, românii au scăldat destul de mişeleşte acest subiect, spălându-se pe mâini şi argumentând că la noi nu s-au importat produse din ţările afectate. Cine să creadă? Cine stă să verifice circuitul real al transportatorilor şi comercianţilor? Nu ne-ar fi fost mai bine şi nu eram mai liniştiţi dacă luam şi noi o astfel de măsură radicală? Nimeni nu ar fi pus sub semnul îndoielii legumele ţăranilor din Crasna, Pericei, Hida, Lozna, sau Badon. Am fi dormit şi noi, cumpărătorii, mai liniştiţi (nemaipunând la socoteală cât de ecologică este producţia lor) şi ar fi fost şi agricultorii sălăjeni, şi din toată România, mai fericiţi că li se vând produsele, că le este apreciată munca. Dar, nu. De parcă am fi avut ceva de câştigat, noi trebuie să ascundem rufele murdare ale altora, să ignorăm pericolul şi să fim în bon-ton cu obiceiul pe care ni l-am făcut deja, de a accepta ce spun occidentalii, de a pleca capul. Dar nu se ştie, în cazul nostru, poate capul plecat sabia lui E.coli îl taie. Ori nu-l taie, şi-o fi la fel ca la gripa porcină şi aviară, un balamuc închipuit…

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »