Băsescu – când blond, când brunet

Olivian Vadan 19 martie 2013 1
Băsescu – când blond, când brunet

PDL se află într-o situaţie nu tocmai roz. De multe luni încoace, se vede că partidul nu se simte prea bine, dar nici nu dă semne că s-ar fi vindecat de cicatricile de după alegerile din 2012. Peste mai puţin de o săptămână, democrat-liberalii îşi vor alege viitorul preşedinte, însă niciunul dintre cei înscrişi în cursa pentru şefia partidului nu prezintă garanţii că va relansa partidul. Destinul PDL se poate lega, totuşi, de un nume. Traian Băsescu aşteaptă să revină printre pedelişti, însă până atunci cineva trebuie să-i pregătească terenul în partid. Este destul de trist pentru democrat-liberali, dar este tot mai clar că Elena Udrea, secondată de oamenii lui Emil Boc, este singura soluţie privind revenirea certă în partid a “locomotivei” Traian Băsescu.
Chiar dacă jocurile par făcute deja, iar toată lumea îl vede câştigător pe Vasile Blaga, o eventuală prezenţă lui Traian Băsescu la Congresul PDL ar putea schimba soarta voturilor. În ciuda prerogativelor sale constituţionale, preşedintele României şi-a manifestat deja susţinerea pentru Elena Udrea, aşa că nu ar trebui să mire pe cineva dacă le va cere pedeliştilor prezenţi la Congres să voteze într-o anumită direcţie. De altfel, toţi vedem cum preşedintele face de ceva vreme campanie făţişă în favoarea Elenei Udrea, ceea ce a influenţat până acum destul de mulţi participanţi la eveniment.
Să fim serioşi! Câţi dintre pedeliştii care o vor vota cu Elena Udrea cred cu sinceritate în faptul că acest candidat poate salva PDL? Chiar dacă Elena Udrea, declarativ, dă impresia că deţine asul din mânecă, tupeul şi, uneori, aroganţa cu care tratează diverse subiecte o cam scot din calculele multor colegi de-ai săi. Inclusiv din inima multor electori.
Apoi, se ştie că cine, astăzi, dă mâna cu Elena Udrea, mâine, va sta de-a dreapta lui Traian Băsescu. Cei care au anunţat deja că o vor vota la Congres, sunt suficient de inteligenţi să nu-şi rişte degeaba scaunele de sub dosuri. Dacă mai sus spuneam că Vasile Blaga pare favorit, dar lucrurile nu sunt întocmai, mă bazez pe un scenariu demn de luat în seamă. Imaginaţi-vă că, înainte de Congres, fiecare candidat îşi face propriile calcule, pentru a şti cu aproximaţie grămada de voturi pe care se va urca în urma alegerilor. Aici, Monica Macovei, despre care nu se prea vorbeşte în ultima perioadă, ar putea deţine un rol decisiv. Este cât se poate de sigur ca voturile pe care ea estimează că le va primi din partea colegilor săi să fie insuficiente pentru a intra în linie dreaptă pentru obţinerea fotoliului de preşedinte de partid. Motiv pentru care ar putea să le ceară propriilor susţinători, care nu sunt tocmai puţini la număr, să o voteze pe Elena Udrea. Cu alte cuvinte, să direcţioneze grămada (a se citi “grămăjoara”)de voturi înspre colega sa. Iar dacă luăm în calcul faptul potrivit căruia moţiunile celor două pedeliste sunt foarte apropiate din punct de vedere al mesajului către “poporul portocaliu”, scenariul prezentat mai sus are toate şansele să fie pus în scenă. Să nu uităm că, din punctul lor de vedere, duşmanul “number one” al PDL, în acest moment, este nimeni altul decât, culmea ironiei, Vasile Blaga, şi nu USL. Traian Băsescu ştie de ce.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonimus 19 martie 2013 at 13:50 - Reply

    Olivian, ca sa o spun pe cea dreapta, corect e cand blond, cand brunet, cand chel ! Iar chelului nu-i mai trebuie decat tichia de margaritar !

Lasa un Raspuns »