Arta lucrului cu oamenii sau de ce să nu îţi dai ochii peste cap în faţa clientului

Să lucrezi cu oamenii nu e deloc uşor. Cu siguranţă nu toţi suntem făcuţi pentru asta, nu toţi avem abilităţile necesare pentru a comunica, pentru a relaţiona corespunzător cu cei de lângă noi. Oamenii nu sunt nişte roboţi pe care să îi dirijezi după bunul plac, să îi mâni şi să-i aduni. De la o simplă vânzătoare dintr-un chioşc de ziare, până la un manager care are în subordine zeci de persoane, fiecare trebuie să înţeleagă că lucrul cu oamenii implică amabilitate, bunăvoinţă, autocontrol, empatie, răbdare, diplomaţie, maturitate intelectuală… şi câte şi mai câte.

Nu e totuna să iei masa într-un restaurant în care ospătarul îşi dă ochii peste cap în momentul când ai intrat pe uşă ori să fii întâmpinat cu un salut cald şi invitat politicos să iei loc. Cât de greu poate să fie să primeşti un zâmbet chiar dacă după ce ai probat trei perechi de pantofi decizi să nu cumperi nimic? Ori să ţi se ceară scuze după ce ai aşteptat minute întregi în faţa tejghelei pentru ca vânzătoarea să îşi termine convorbirea telefonică? Sau când în loc de rest ţi se baga sub nas un pumn de bomboane pe care nu le-ai cerut?

Sigur, toţi avem zile bune şi zile mai puţin bune, cu stări de spirit pozitive sau negative, cu pretenţii şi aşteptări. Nu toţi mergem la serviciu de plăcere, nu toţi suntem înzestraţi de la mama natură doar cu calităţi. Dar dacă slujba pe care o avem presupune lucrul cu oamenii, din când în când trebuie să strângem din dinţi şi să lăsam impresia bunei-creşteri. Nu este problema clientului că ne-am trezit cu faţa la cearşaf, că ne înşală partenerul ori că gândul ne stă la mult-aşteptatul concediu! Pentru că persoana din faţa noastră este, înainte de orice, om, iar dacă îl vom trata cu amabilitate, ne va trata asemenea.

Iar dacă politeţea nu este una dintre calităţile din dotare, n-ar strica să ne amintim de vechea regulă după care ar trebui să se ghideze oricine activează în domeniu: „clientul nostru, stăpânul nostru”. Pentru că clientul apelează la vânzător pentru a beneficia de produsele/serviciile acestuia, el bagă banii în buzunarul comerciantului.

În cazul în care te simţi depăşit de situaţie, schimbă-ţi jobul! Du-te lucrează cu maşini şi unelte, nu cu oameni!

One Thought to “Arta lucrului cu oamenii sau de ce să nu îţi dai ochii peste cap în faţa clientului”

  1. Ego

    Felicitari pt. articol, se incadreaza perfect Zalaului.

Leave a Comment