Zilierii, obligați să contribuie și ei la pensii

Pentru zilieri se va plăti contribuția la pensii (CAS) în curând, obligația regăsindu-se într-un proiect de ordonanță de urgență adoptat săptămâna trecută de Guvern. Astfel, banii cu care rămân aceștia, în urma activităților prestate, s-ar putea să fie mai puțini. Acest lucru se poate întâmpla dacă zilierului nu îi este majorată remunerația brută pentru a i se păstra cuantumul actual al remunerației nete.

În prezent, pentru zilieri trebuie să se plătească doar impozit pe venit pentru banii cu care sunt plătiți. Există însă un proiect de ordonanță de urgență care a fost adoptat joi și care îi va obliga pe angajatorii zilierilor să plătească pentru ei contribuția la pensii.

Având în vedere că cei care folosesc munca zilierilor ar putea să îi plătească, în continuare, după adoptarea acestei modificări, cu indemnizația minimă brută actuală, s-ar putea ca aceștia să rămână, în final, cu mai puțini bani. Potrivit Legii nr. 52/2011, zilierii trebuie să primească pe ora de muncă măcar valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (aceasta fiind valoarea indemnizației brute). În 2019, indemnizația brută pe oră este de aproximativ 12,4 lei.

De aceea, dacă zilierul va primi aceeași suma brută, dar din care se va scădea și contribuția la pensie, el va avea cu 25% (aceasta fiind cota CAS) mai puțini bani primiți efectiv. Numai beneficiarii (cei care lucrează cu zilieri) care le vor mări indemnizațiile brute le vor asigura zilierilor măcar veniturile pe care le primesc în prezent.

Pe de altă parte, zilierii nu vor fi, în continuare, asigurați în sistemul public de sănătate. Dacă vor dori să fie asigurați, ei vor avea posibilitatea de a o face separat. Cu alte cuvinte, proiectul de OUG nu prevede că va fi obligatoriu de plătit pentru veniturile ziliere și contribuția la sănătate.

Alte articole

Leave a Comment