Tinerii investesc în agricultură

Adela Farkas 17 august 2012 0
Tinerii investesc în agricultură

Peste o sută de tineri sălăjeni au depus recent solicitări pentru accesarea de fonduri europene în vederea dezvoltării unei afaceri în domeniul agricol. Din cele aflate de la directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Sălaj, Dorin Urs, în sesiunea de primire a proiectelor pentru Măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul programului Naţional de Dezvoltare Rurală, la nivel de judeţ, au fost înregistrate 137 de proiecte conforme. Valoarea totală a acestora este de 4,436 de milioane de lei. Fondurile alocate pentru această măsură vizează domenii agricole diverse, sălăjenii alegându-şi în special activităţi în domeniul vegetal (petnru modernizarea fermelor vegetale), creşterii animalelor şi al apiculturii. La nivel naţional, potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au fost depuse 7.971 de solicitări de finanţare de către tinerii fermieri români, iar valoarea totală a acestor solicitări de fonduri europene se ridică la suma de 272,3 milioane de euro. Practic, alocarea prevăzută de 120,886 de milioane de euro pentru această sesiune a fost depăşită de peste două ori, motiv pentru care acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte. Ponderea cea mai mare a cererilor depuse pentru Măsura 112 o deţin solicitările de fonduri nerambursabil înregistrate la nivelul Regiunea 6 Nord-Vest, respectiv, pentru 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea 4 Sud-Vest urmează Regiunii 6 Nord-Vest, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumulând 43,2 de milioane de euro, se află Regiunea 2 Sud-Est. Reprezentanţii APDRP au precizat că până în acest moment, în cadrul Măsurii 112, au fost semnate contracte de finanţare pentru 8.044 proiecte, având o valoare totală nerambursabilă de peste 162 de milioane de euro. Plăţile efectuate până acum, către beneficiarii Măsurii 112, sunt în valoare de 106,8 milioane de euro. Până la începutul lunii mai 2012, la nivel naţional au fost finalizate 587 de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, în valoare de 12,8 de milioane euro. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 230 de proiecte, prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), fiind urmate de 191 de proiecte care vizează investiţii în culturi de câmp. De asemenea, prin 133 de proiecte s-au realizat investiţii în horticultură. Alte proiecte finalizate vizează sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepiniere, viţa-de-vie, livezi) lapte şi produse lactate, precum şi creşterea porcinelor, a animalelor ierbivore şi a păsărilor de curte.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »