Taxa de timbru ar putea fi încasată şi la Tribunal

Reprezentanţii Tribunalului Sălaj au solicitat consilierilor locali analizarea oportunităţii deschiderii unui ghişeu în cadrul insituţiei amintite pe o durată de patru ore pe zi, în vederea încasării taxei judiciare de timbru. Demersul instanţei vine în contextul în care taxele de timbru se plătesc într-un cont distinct al bugetului local, 55 la sută din încasări rămânând în vistieria municipiului.
Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor şi pentru a înlesni plata taxei judiciare de timbru, oficialii instanţei sălăjene propun aleşilor locali să desemneze o persoană care să se ocupe de acest aspect, în zilele lucrătoare, între orele 9 şi 13, într-un spaţiu amenajat în incinta clădirii în care se află Tribunalul şi Judecătoria Zalău.
Acest lucru poate fi posibil, susţin reprezentanţii Direcţiei Economice, doar în condiţiile în care Primăria Zalău va angaja cel puţin încă o persoană. În prezent, numărul de persoane de la Serviciul Impuneri, Încasări, Control Persoane Fizice, care asigură încasarea taxelor şi impozitelor locale, este subdimensionat, doar patru din cele cinci posturi de la ghişee fiind ocupate. În plus, autorittatea locală va trebui să asigure în condiţii de siguranţă transportul zilnic al banilor încasaţi, de la Tribunal, la casieria centrală din Primărie.
În 2015, la bugetul Zalăului au intrat 471.000 de lei din cei peste 856.000 de lei încasaţi din taxa de timbru.

One Thought to “Taxa de timbru ar putea fi încasată şi la Tribunal”

  1. abc

    E un demers imbucurator ; pana in 2014 taxa se pute achita la ghiseul postal din incinta . Sunt acte care se elibereaza contra unei taxe de 1 leu ptr care justitiabilul este nevoit sa mearga la CEC sau Primarie , sa stea la cozile de acolo .
    Asteptam materializarea initiativei !

Leave a Comment