Sprijin financiar pentru agricultori

Adela Farkas 30 august 2012 0
Sprijin financiar pentru agricultori

Cultivatorii de terenuri agricole din Sălaj pot beneficia de sprijin pentru accesarea de credite bancare. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă – Campania 2012, care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat, la nivel naţional, convenţii cu APIA. Creditele acordate fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Prin adeverinţele eliberate de APIA Sălaj se confirmă faptul că beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2012 şi că au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată, conform reglementarilor în vigoare. Fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie) nu pot beneficia de aceste adeverinţe până la finalizarea acestor controale.

În Sălaj, la această dată, potrivit informaţiilor furnizate de directorul APIA Sălaj, Virgil Ţurcaş în cadrul APIA, sunt incluse în procesul de verificare prin teledetecţie 12.300 de parcele de teren din comunele aflate pe Valea Agrijului, Valea Almaşului şi Valea Crasnei, precum şi 1.124 de parcele sunt incluse la verificările pentru eco-condiţionalitate. În adeverinţă se menţionează şi suprafaţa determinată pentru plată şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite. Valoarea creditului poate fi de până la 90 la sută din suma cuvenită din SAPS. Menţionăm că APIA a încheiat astfel de convenţii şi pentru campaniile SAPS 2007 – 2011. În aceste zile, s-au eliberat 16 adeverinţe, iar în anul precedent, la nivel de judeţ s-au eliberat adeverinţe pentru 23 de fermieri, pentru 1.790,69 de hectare. La nivel naţional, APIA a emis un număr de 4.416 de adeverinţe.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »