Solidaritate

Deși este o perioadă dificilă, trebuie sa ne gândim și la ce va urma după aceasta. Economia, agenții economici, vor avea de suferit. Va fi o recesiune economică globală. Ce este de făcut? În modesta mea opinie, cred că ,,solidaritate” este cuvântul de ordine ce trebuie să-l avem cel mai mult în vedere în perioada aceasta și cea care urmează după ea. În primul rând, sistemului bancar îi revine un rol foarte important. Dacă în timpul crizei ce a debutat în 2008-2009, sistemul bancar a avut nevoie să fie salvat, acum este rândul acestuia să fie solidar, atât cu persoanele fizice, cât și cu cele juridice. Și asta chiar și fără ca statul să se implice. Ar trebui ca din rezervele constituite după mai mulți ani prosperi, acuma să sară în ajutorul celor care au nevoie. Cum? Sunt multe metode: de la reducerea birocrației în accesarea de credite, până la reduceri sau chiar scutiri pe o perioadă determinată de dobânzi pentru creditele acordate. De fapt, este un fel de ajută-ți partenerii de afaceri, deoarece atât persoanele fizice, cât și cele juridice îți sunt parteneri de afaceri, ca să te ajuți singur. Fiindcă există viață și după această criză sanitară! În al doilea rând, statul trebuie să facă tot ce depinde de el ca să ajute mediul de afaceri, deoarece resursele financiare aici se produc, iar fără acestea nu este posibilă relansarea de după criza sanitară. În al treilea rând, persoanele fizice trebuie ajutate de stat, inclusiv prin acordarea unor sume forfetare nerambursabile, astfel încât să-și poată asigura consumul zilnic pentru alimentele de bază, pentru că imediat după ce va trece această criză sanitară vom avea un șomaj record, populația neavând astfel mijloacele minime de trai. În al patrulea rând, va trebui stimulat consumul, funcțional sau investițional, astfel încât companiile să aibă cerere, pentru ca să avem o economie funcțională plătitoare de impozite și taxe la bugetele locale și centrale. În al cincilea rând, această perioadă critică ne-a arătat unde să acționăm pentru reducerea cheltuielilor inutile de la bugetul de stat, ne-a arătat că putem comunica de la distanță în mod eficient cu o mulțime de instituții fără să consumăm energie și resurse pentru deplasări personale la acestea. În final, deși ar mai fi multe de spus, cred că acuma avem șansa de o schimbare adevărată. Sper să nu o ratăm!

Alexandru Tamba

5 Thoughts to “Solidaritate”

  1. Anonim

    Si daca aceasta criza a fost fabricata,cu intentia de a ne trimite la origini?Sa ne arate ca s-ar putea ca oarecand sa fim nevoiti sa traim iara muncind pamantul cu sudoarea fruntii.Au mai fost unii,de locuiau intr-un loc unde n-aveau nici o treaba.Nici macar nu trebuia sa se dezbrace unul pe altul ca sa si-o traga.Decat…frunza.
    Pana a aparut covidul.Tarator,sasait si cu limba despicata.Atentie! Spalati bine merele din supermarket…

  2. Anonim

    Hai la sapă 13 08.Lasă net ul si hai la agricultura.Iti dau eu pământ de lucru si samanturi dacă nu ai.

    1. Anonim

      Sezi bland si lucra-ti linistit postata.A mea-i aproape gata.Numa’cartofii nu i-am pus.Spor.

  3. Anonim

    Lasa-l pe asta cu sapa 13:08, ai voie sa te gandesti la orice , dar ORICE scenariu, cata vreme presa internationala vehiculeaza drept REALE o gramada… Cat despre analiza de mai sus – cred ca e f. pertinenta si la obiect, dar guvernul asta doarme pe el, pana il va trezi foamea si disperarea oamenilor pentru care nu face nimic… Si nu cred ca mai e mult!

  4. Anonim

    D-le Tamba, noi nu vom fi niciodata pe aceeasi brazda, nu vom fi solidari cu bogatanii cu averi furate si cu leprele cu pensii speciale !

Leave a Comment