Salarii de 17.000 de euro pentru sălăjenii care vor să muncească în străinătate, în domeniul IT

Sălăjenii care vor să lucreze în străinătate au, în această perioadă, zeci de oferte de muncă.  Acestea sunt disponibile prin serviciul Eures – locuri de muncă în străinătate, existent în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj. În această perioadă, un angajator din Spania,  din regiunea Insulele Canare, localitatea Tenerife – Santa Cruz,  Selectiva S.L., pune la dispoziția persoanelor interesate 30 de joburi: analist relații clienți. Potrivit ofertei, jobul presupune consultare și soluționare probleme apărute PC sau software; rezolvarea tuturor problemelor apărute în domeniul de activitate și asistență în domeniul Tehnologiei Informației – IT. Persoanele interesate trebuie să aibă experiență în serviciu clienți, cunoștințe PC avansate, minim studii liceale, cunoștințe limba germană și limba engleză. De asemenea, cunoașterea limbii spaniole reprezintă un avantaj. Salariul oferit de angajator este de 17.000 de euro brut pe an, iar persoanele selectate vor beneficia de un stagiu de pregătire de trei săptămâni. Durata contractului este de șase luni cu posibilitate de prelungire, respectiv 40 de ore pe săptămână în schimburi. Sălăjenii interesați pot trimite CV-ul în limba engleză la adresa de email: liselott.hjelm@selectiva.es sau patricia.burgio@selectiva.es și pentru monitorizare: liviu.cochirlea@vl.anofm.ro până în 31 ianuarie 2020.

7 Thoughts to “Salarii de 17.000 de euro pentru sălăjenii care vor să muncească în străinătate, în domeniul IT”

  1. Anonim

    Cine știe IT nu merge pe aproximativ 1000 euro în Tenerife, merge pe 1500-2000 euro în Cluj, iar în Tenerife merge în concediu. Dacă se cere germană și engleză, e clar că-i pentru „animadores”! De ce publicați asemenea anunțuri dubioase!

    1. Anonim

      În Tenerife merg grămadă turiști germani și englezi să se destrăbăleze cu „IT-iste”!

  2. Anonim

    Reclamă mincinoasă făcută de acel Cochirlea de la AJOFM Vâlcea și Magazin Sălăjean – țeapă!

  3. Anonim

    Să știi 3 limbi (germană, engleză și spaniolă), să ai „cunoștințe avansate”, „experiență”, dar să mergi să lucrezi în schimburi pe cca 1000 euro net/lună într-o zonă turistică în care traiul zilnic este foarte scump – asemenea anunț nu putea face firma spaniolă de recruiting decît prin Estul Europei, cînd în Vest este mult mai mare ajutorul de șomaj! Încă o dată, nici un IT-st român real nu pune botul la așa ceva, dar dați-i înainte cu reclama-țeapă!

  4. Anonim

    Castiga bani cu sondaje online
    Primesti bonus la inregistrare 1,00 €
    Inscrie-te aici e gratuit si usor http://bit.ly/31pLncZ

  5. Neamtul

    Daca stii germana fluent si esti IT ist,te duci in germania si te angajeaza pe loc la salarii de peste 2500 euro,deci mai lasati vrajeala aia de mai sus cu 1000 euro, in germania in agricultura iei 1200 euro fara sa stii limba

Leave a Comment