Sălajul are 15 colectori autorizaţi pentru casarea rablelor

Sălăjenii care doresc să-şi cumpere o maşină nouă în cadrul Programului „Rabla 2014”, o pot preda pe cea veche la unul dintre cei 15 colectori autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz. Lista acestora a fost publicată, în aceste zile, pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu şi se actualizează lunar, conform datelor primite de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj.
Astfel, în judeţul Sălaj, rablele pot fi duse la SC Andmark SRL Zalău, SC Auto Flor SRL Ip, SC Automobile Service SA Zalău, SC Autoparts SRL Aghireş, SC Auto Vip SRL Panic, SC Balti Dob SRL Zalău, SC BMF Auto-Com Crişeni, Gal V. Szabolcs PFA Şimleu Silvaniei, SC Milf Trans SRL Şimleu Silvaniei, SC Mivas Trans Corporation SRL Zalău, SC Onesta Prod SRL Zalău, II Pop Adrian Domiţian Pusta, SC Remat Sălaj SA – punctele de lucru din Zalău şi Jibou, SC Vanbarex SRL Sărmăşag şi la SC Weax Impex SRL Sărmăşag.
Regulamentul ediţiei din acest an a Programului „Rabla” diferă de cel din 2013. Astfel, primul pas pe care îl au de făcut cei care vor să-şi ia un autoturism noi îl reprezintă înscrierea la unul dintre cei 241 de dealeri validaţi în program şi abia apoi îşi vor casa maşina veche. În ceea ce priveşte distribuţia tichetelor, aceasta nu s-a mai făcut pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, cu în funcţie de cerere, voucherele fiind extrase dintr-o bază de date naţională de către dealerii auto validaţi, pe măsură ce se înscriu solicitanţii.
În acest an, persoanele fizice au la dispoziţie 17.000 de tichete, în valoare de 6.500 de lei fiecare.

Leave a Comment