Recolte de grâu şi orz mai bune ca în 2011

magazinsalajean 18 iulie 2012 1
Recolte de grâu şi orz mai bune ca în 2011

În ciuda faptului că, la nivel naţional, producţia de grâu şi orz din acest an a fost extrem de slabă, Sălajul a scăpat de asemenea probleme. Cum vara nu a fost una tocmai secetoasă, recoltele fermierilor sălăjeni nu doar că sunt frumuşele, ba chiar le şi întrec pe cele din 2011.

Spre deosebire de anul trecut, când lunile de vară au fost deosebit de uscate şi lipsite de precipitaţii, în 2012 fermierilor sălăjenii le-a mers mai bine. Cel puţin, celor care s-au orientat pe cultura păioaselor, recoltele de grâu, orz şi orzoaică de primăvară fiind mai bune decât cele înregistrate vara trecută.
Potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Sălaj, Ioan Bujiţă, la nivel de judeţ au fost însămânţate, în acest an, 309 hectare cu orz, toate fiind recoltate deja. Producţia medie obţinută a fost de 2.800 kilograme/hectar, faţă de doar 2.710 kilograme/hectar cât s-a obţinut în 2011. Cu orzoaică de primăvară au fost însămânţate 53 de hectare, toate recoltate, producţia medie obţinută fiind de 2.700 kilograme/hectar, cu 700 kilograme/hectar mai mult ca vara trecută.
Sălăjenii care au cultivat grâu de toamnă sunt şi ei câştigaţi, întrucât producţia medie la hectar a fost de 3.000 de kilograme/hectar, comparativ cu 2.740 de kilograme/hectar cât s-a înregistrat anul trecut. La nivel de judeţ, suprafaţa totală pe care s-a însămânţat grâu de toamnă a fost de 4.246 de hectare, din care, până în prezent, au fost recoltate 1.140 de hectare, ne-a declarat Ioan Bujiţă.
Potrivit sursei citate, în săptămânile următoare vor fi recoltate şi triticalele (însămânţate pe o suprafaţă de 933 de hectare, n.r.) şi ovăzul (însămânţat pe 5.120 de hectare, n.r.).
Cea mai dezastruoasă situaţie
din ultimii 50 de ani

Numai că, în timp ce sălăjenii pot răsufla uşuraţi văzându-se cu recoltele în hambar, la nivel naţional, situaţia este dezastruoasă, producţiile medii realizate în 2012 la grâu fiind de 1.500 – 2.000 de kilograme la hectar, iar la rapiţă între 500 de kilograme până la 1.100 de kilograme la hectar. “La ora la care vorbim, ne aflăm în situaţia cea mai dezastruoasă, cred, din ultimii 50 de ani. Am colectat datele înaintea dânşilor (autorităţilor – n.r.) în ceea ce priveşte producţiile realizate şi în curs de realizare la cele două culturi (grâu şi rapiţă – n.r.) în 2012 şi vă spun că producţiile arată undeva asemănător cu anii ’50”, a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), precizând că cifrele au fost furnizate de producătorii care folosesc tehnologie în agricultură şi nu de la gospodăriile populaţiei.Potrivit acestuia, la grâu o situaţie din cale afară de rea se înregistrează în judeţul Galaţi, unde se recoltează între 300 – 500 de kilograme de grâu la hectar, la fel şi în judeţele Vaslui şi Brăila.”Să nu vă mai spun că rapiţa a ajuns undeva între 500 – până la 1.100 de kilograme la hectar, maximum. Acestea sunt producţiile medii realizate până acum la aceste două culturi”, a precizat Baciu.

Seceta a făcut ravagii

Cauza acestei stări de fapt este lipsa irigaţiilor, în condiţiile în care în multe judeţe seceta a fost un fenomen care a lovit din plin fermierii, în această vară. În plus, aceştia nu au dispus nici de posibilităţi financiare pentru a-şi permite irigarea terenurilor, având în vedere că un litru de apă pentru irigat a ajuns să fie mai scump, în 2012, decât un litru de apă minerală.
Şi reprezentanţii Organizaţiei Interprofesionale ”Cereale şi Produse Derivate” sunt îngrijoraţi de recoltele obţinute la cereale păioase, ei susţinând că producţia medie de grâu la hectar s-a diminuat cantitativ cu 20 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar preţul grâului la producători a crescut cu circa 20-25 de procente în timpul recoltării. “Din punct de vedere al calităţii s-a constatat la grâu o calitate mai bună în acest an, cu o diminuare cantitativă ca randament pe unitatea de suprafaţă de circa 20 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut,”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, indicând drept cauze seceta şi condiţiile meteo care au forţat în ultima perioadă culturile de cereale păioase.

Mihaela Moldovan

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 19 iulie 2012 at 05:50 - Reply

    Cine spune adevarul.

Lasa un Raspuns »