Prejudiciu de peste 6 milioane de lei descoperit de comisarii sălăjeni

Andreea Vilcovschi 18 octombrie 2012 0
Prejudiciu de peste 6 milioane de lei descoperit de comisarii sălăjeni

Comisarii Gărzii Financiare Sălaj au identificat, în urma unor verificări încrucişate la un operator economic cu sediul social declarat în Zalău, ce face parte dintr-un lanţ infracţional de tip “carusel”, un prejudiciu de peste 6 milioane de lei. Suma reprezintă impozit pe profit şi TVA sustrase de la plată ca urmare a unor “inginerii financiare”, susţin oficialii Gărzii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Sorin Breban, societatea a efectuat în perioada aprilie 2011-martie 2012 diferite achiziţii de bunuri şi/sau servicii de la furnizori din ţară, în valoare de 36,5 milioane de lei. Firma a fost preluată, în martie 2011, de către M. Ioan şi T. Marius, ambii domiciliaţi în Tăşnad, judeţul Satu Mare, prin cesionarea părţilor sociale de către fostul administrator şi asociat unic H. Camelia din Zalău.

Administratorul statutar M. Ioan şi asociatul T. Marius s-au eschivat în faţa întrebărilor prganului de control, declarand că nu au deţinut ştampila, începând cu luna martie a anului trecut, de când au preluat societatea, nu au avut niciun angajat şi nici nu ştiu cine conduce evidenţa primară şi contabilă. “Au menţionat doar că firma a desfăşurat activităţi de intermediere cu diverse produse industriale şi agroalimentare, fără a putea da exemple în acest sens şi fără a menţiona cine a efectuat aceste intermedieri. De asemenea, nu au putut pune la dispoziţia organelor de control evidenţa primară şi contabilă a societăţii”, a precizat Breban.

Verificările ulterioare au scos la iveală că achiziţiile de bunuri şi servicii în valoare de aproape 19 milioane de lei erau fictive, prin înregistrarea lor agentul economic urmărind să diminueze baza impozabilă la calculul impozitului pe profit şi majorarea TVA deductibilă.

Prejudiciul adus astfel bugetului consolidat al statului se ridică la 6,03 milioane de lei, menţionează sursa citată. Pentru continuarea cercetărilor şi pentru a stabili dacă este un caz de evaziune fiscală, au fost sesizate organele de urmărire penală.

Potrivit Gărzii Financiare Sălaj, împotriva celor doi sătmăreni a mai fost formulată, în cursul acestui an, o sesizare penală pentru operaţiuni similare, precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional şi spălare de bani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »