Prefectul de Salaj, interesat de starea farmaciilor salajene

Magazin Salajean 13 februarie 2007 0

Prefectul de Salaj, interesat de starea farmaciilor salajene

Andrei Barbu Todea, prefectul judetului Salaj, a convocat la finele saptamanii trecute o intalnire de lucru, cu scopul de a analiza problemele referitoare la modul de repartizare a fondurilor pentru farmacii, in vederea achizitionarii de medicamente compensate si gratuite. Totodata, s-a avut in vedere si evaluarea situatiei cu care se confrunta farmaciile salajene la aceasta data. La intalnire au participat reprezentanti ai conducerii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CAS) Salaj, Autoritatii de Sanatate Publica (ASP), precum si ai Colegiului Farmacistilor. In urma discutiilor purtate, s-a concluzionat ca una din masurile care ar putea duce la imbunatatirea modului de repartizare a fondurilor ar consta in modificarea criteriilor in baza carora se apreciaza adresabilitatea la nivelul farmaciilor. Potrivit unui comunicat de presa emis de Institutia Prefectului, in centrele urbane necesitatea de medicamente este mult mai mare decat in mediul rural, datorita numarului mic de furnizori de servicii medicale din aceste comunitatii rurale care pot prescrie medicamente.

Potrivit rapoartelor inaintate catre CAS Salaj, s-a stabilit ca, pana la data de 9 februarie, la nivelul judetului, 4 farmacii au anuntat ca au probleme legate de fondurile alocate. Astfel, doua farmacii din municipiul Zalau au epuizat plafonul pentru medicamentele compensate si gratuite, o farmacie nu mai are fonduri pentru boli cronice, iar alta din mediul rural (comuna Surduc) si-a epuizat plafonul atat pentru medicamentele compensate si gratuite, cat si cel pentru bolile cronice. Lucia Cilb, presedinta Colegiului Farmacistilor Salaj, a sutinut ca, in opinia sa, ar fi absolut necesara cresterea ponderii criteriului profesional, care in prezent reprezinta 20 la suta, in alocarea fondurilor pentru medicamente compensate si gratuite catre farmacii. In ceea ce priveste modul de repartizare a banilor, conform datelor prezentate prefectului de Salaj de catre Casa de Asigurari de Sanatate, acesta s-a realizat conform normelor in vigoare, respectandu-se criteriul adresabilitatii (80 la suta) si criteriul profesional (20 la suta).

Din analiza rapoartelor transmise Ministerului Sanatatii Publice (MSP) de catre prefecturi, s-a ajuns la concluzia ca disfunctionalitatile au aparut acolo unde legea nu a fost aplicata corect. Potrivit Biroului de presa al MSP, Casele de Asigurari de Sanatate nu au utilizat rezerva speciala de fonduri de care beneficiau si pe care le puteau repartiza farmaciilor, care – la randul lor – si-au consumat fondurile. Un alt motiv al problemelor consta in cresterea numarului de retete eliberate pentru tratarea virozei respiratorii si pneumoniei. In opinia ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, toate deficientele pot fi remediate, astfel incat bolnavii sa nu aiba de suferit si sa se poata aproviziona, in continuare, pe tot parcursul lunii, cu medicamente compensate si gratuite. De asemenea, Nicolaescu a mai anuntat ca se vor elabora anumite criterii care sa stabileasca adaosurile comerciale la medicamentele pentru tratamentul bolilor cronice. Conform legislatiei in vigoare, aceste adaosuri comerciale sunt cuprinse intre 1 si 6 la suta, motiv de neintelegeri intre farmacisti si reprezentantii caselor de asigurari.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »