Peste 200 de autorizaţii pentru construcţii rezidenţiale

Mihaela Oprea 27 iulie 2012 0
Peste 200 de autorizaţii pentru construcţii rezidenţiale

Sălăjenii nu par a fi extrem de afectaţi de actuala stare a economiei, cel puţin în domeniul construcţiilor. Peste 200 de sălăjeni au solicitat, în primul semestru din acest an, autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu doar 1,3 la sută mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, în primele şase luni ale anului au fost eliberate 226 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, 63,7 la sută dintre acestea fiind pentru mediul rural. “Localităţile în care s-au înregistrat creşteri mai mari ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent sunt: Bălan, Crişeni şi Măerişte (plus cinci); Meseşenii de Jos şi Românaşi (plus patru) ; Horoatu Crasnei, Marca şi Vârşolţ (plus trei). Scăderi mai mari ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în localităţile: Şimleu Silvaniei (mai puţin cu opt autorizaţii); Cizer (minus cinci); Bănişor şi Crasna (mai puţin cu patru); Bocşa, Chieşd, Năpradea şi Pericei (minus trei autorizaţii)”, se arată în informaţia de presă.
De asemenea, numărul sălăjenilor care solicită astfel de autorizaţii continuă să fie unul ridicat, mai ales pe timp de vară când vremea este favorabilă desfăşurării lucrărilor de construcţii. Numai în cursul lunii trecute, au fost emise peste 50 de autorizaţii de construire pentru clădirile rezidenţiale. Numărul celor care solicită asemenea documente este, însă, în scădere cu 14,5 la sută faţă de luna precedentă a anului în curs şi cu 1,9 la sută faţă de luna corespunzătoare din anul trecut.
Cele mai multe solicitări din luna iunie pentru obţinerea autorizaţiilor au fost pentru construirea de clădiri rezidenţiale în oraşele sălăjene, reprezentând peste 75 la sută per total judeţ. Cel mai mare număr de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate de către Consiliul local al Municipiului Zalau, respectiv şapte autorizatii, şase autorizatii au fost eliberate de Consiliul local al comunei Crişeni, câte patru au fost emise de Consiliile locale ale oraşului Jibou şi al comunei Hereclean şi trei pentru Consiliul local Vârşolţ.
Clădirea rezidenţială este acea clădire care este folosită integral sau în cea mai mare parte, respectiv peste 50 la sută, pentru locuit.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »