Peste 1.000 de firme sălăjene s-au închis de la începutul anului

Sălajul este pe locul 22 la nivel naţional la capitolul suspedări de activitate, cu 277 firme, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Judeţul nostru ocupă poziţia 28 pe ţară în ceea ce priveşte numărul de dizolvări şi locul 32 la numărul de firme radiate în primele nouă luni ale acestui an.

Economia judeţului dă semne timide de redresare, arată ultimele statistici publicate de către ONRC. Sălajul se poziţionează la coada clasamentului naţional atât din punct de vedere al numărului de firme dizolvate, dar şi al celor radiate ori cu activitatea suspendată. Astfel, în intervalul 1 ianuarie-30 septembrie 2013, 277 de societăţi din judeţ şi-au suspendat activitatea, cu 30 la sută mai puţine decât în anul anterior.
Tot în scădere, însă una mai puţin spectaculoasă, se află şi numărul dizolvărilor efectuate în perioada amintită raportat la acelaşi interval din 2012. Potrivit Registrului Comerţului, 202 societăţi au fost dizolvate în decursul a nouă luni din anul curent, faţă de 222 în 2012, rezultând o diminuare cu nouă procente.
La capitolul radieri, Sălajul figurează cu 718 firme care au dispărut din ianuarie până în septembrie din economia judeţului, cu zece mai puţine decât acum un an. Lor li se adaugă cele 255 de firme intrate în insolvenţă, în scădere cu 11 la sută faţă de 2012.
Ultimele statistici arată şi faptul că tot mai mulţi sălăjeni prin curaj să-şi deschidă o afacere. În cele nouă luni din 2013, 1.154 de persoane s-au lansat în afaceri, deschizându-şi 790 de PFA-uri, 326 de SRL-uri, 140 de întreprinderi individuale, 30 de întreprinderi familiale şi o societate în comandită pe acţiuni. Raportat la situaţia de acum un an, creşterea este de aproape 12 procente, care plasează judeţul pe a şasea poziţie în clasamentul naţional.
Conform datelor ONRC, la finalul lunii septembrie 2013, în Sălaj existau 11.097 de comercianţi activi din punct de vedere juridic, cu 7,86 la sută mai mulţi decât în urmă cu un an. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt persoane juridice.

One Thought to “Peste 1.000 de firme sălăjene s-au închis de la începutul anului”

  1. Adi

    Ce vrajala, majoritatea PFA-urilor s-au deschis pentru a putea primii bani europeni din tot felu de proiecte.

Leave a Comment