Pana luni: Crescatorii de bovine mai pot depune cereri de acordare a primei pe exploatatie

Magazin Salajean 29 iunie 2012 0

Pana luni: Crescatorii de bovine mai pot depune cereri de acordare a primei pe exploatatie Crescatorii de bovine mai pot depune, pana la data de 2 iulie 2012, cererile de acordare a primei pe exploatatie, potrivit unui comunicat al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Salaj, remis joi.

In conformitate cu prevederile art.22 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 si ale Codului de Procedura Civila – in cazul in care data limita de depunere a cererilor sau oricaror alte documente este o zi de sarbatoare oficiala, zi de sambata sau duminica, respectiva data limita se prelungeste pana in prima zi lucratoare care urmeaza, se mentioneaza in comunicat.

In aceste conditii, termenul limita de depunere a cererilor pentru acordarea primei pe exploatatie specia bovine pentru anul 2012 este 2 iulie 2012, inclusiv.

Prima pe exploatatie se acorda, o singura data pe an, producatorilor agricoli inscrisi cu cod unic de identificare in evidenta APIA, in functie de efectivul de bovine inregistrat in Registrul national al exploatatiilor la date cuprinse intre 31 ianuarie 2008 si 30 aprilie 2012 si daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii: exploatatia sa fie de minimum trei capete de bovine, varsta bovinelor sa fie de minimum sase luni, iar exploatatia sa fie inregistrata oficial la data solicitarii primei.

Depunerea cererilor se poate face individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociatiilor crescatorilor de bovine legal constituite care sunt functionale, conform bilantului contabil anual depus pentru anul anterior solicitarii primei.

Cererile pretiparite, ce pot fi solicitate individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociatiilor crescatorilor de bovine legal constituite, sunt puse la dispozitia solicitantilor de catre centrul APIA judetean sau local, respectiv al municipiului Bucuresti.

De asemenea, cererile pot fi completate online prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, pentru beneficiarii care solicita prima pentru un efectiv mai mare de 50 capete bovine.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »