Locuri de muncă pentru sălăjeni în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European, prin intermediul reţelei Eures, pune la dispoziția sălăjenilor interesați peste 1.500 locuri de muncă vacante, în mai multe țări europene.

Cele mai multe dintre joburi, peste jumătate, sunt la cules de căpșuni, în Spania, dar și în construcții, instalații, în mai multe state.  Locurile de muncă vacante pentru români sunt împărțite, pe țări, astfel. Spania oferă 1.007 locuri de muncă: 800 muncitor necalificat în agricultură – cules căpșuni, 200 agricultor, 6 tehnician, 1 manager – șantier naval. Marea Britanie pune la bătaie 160 locuri de muncă: 100 lucrător agricultură, 50 îngrijitor persoane la domiciliu, 10 infirmier; în Olanda sunt căutați 85 de lucrători în sere. Olanda are disponibile 121 locuri de muncă: 85 lucrător în sere, 25 lucrător în fabrica de alimente, 10 muncitor în grădinărit, 1 asistent manager. Olanda caută, totodată, și lucrători români  în construcții și instalații, prin recruterul Jobxion, unul dintre cei mai serioși angajatori olandezi în domeniul construcțiilor. În Germania sunt disponibile 66 locuri de muncă: 10 sudor, 8 ajutor la procesarea produselor alimentare, 8 manipulant, 7 lucrător în construcții, 7 șofer, 4 constructor, 3 mecanic instalații, 2 electrician, 2 faianțar, 2 fierar, 2 măcelar, 2 stivuitorist, 1 commis de cuisine, 1 commis de rang, 1 instalator, 1 mecatronist vehicule, 1 specialist CNC, 1 tâmplar, 1 tehnician electronică, 1 tencuitor, 1 zidar. Irlanda oferă 57 locuri de muncă: 55 ciontolitor tranșator carne, 1 inginer electric, 1 tehnician de întreținere. Norvegienii vor programatori de jocuri vide.

Suedia are, pentru români, 54 locuri de muncă: 30 culegător căpșuni, 8 mecanic mașini și utilaje grele, 8 operator CNC; 5 vopsitor auto, 3 mecanic auto. Finlanda are disponibile 26 locuri de muncă: 10 muncitor constructor, 5 operator CNC, 6 pavator, 5 sudor. Norvegia oferă 13 locuri de muncă: 4 programator jocuri video, 2 tâmplar mobilă, 2 tester asigurarea calităţii, 1 frizer, 1 ghid caiac, 1 ghid antrenor caiac, 1 producător extern jocuri video, 1 vopsitor. În Slovacia sunt disponibile 12 locuri de muncă: 12 sticlar; Ungaria – 4 locuri de muncă: 2 electrician, 1 grădinar, 1 măcelar. Danemarca – 1 loc de muncă: 1 manager resurse umane. Slovenia – 1 loc de muncă: 1 inginer mecanic/energetician; Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând siteul oficial Eures sau la reprezentantul Eures din cadrul AJOFM Sălaj.

 

 

One Thought to “Locuri de muncă pentru sălăjeni în Spațiul Economic European”

  1. Anonim

    Haretiștii de la AJOFM Sălaj să afle că nu este corect să scrie „Spațiul Economic European”, cum nu ar fi corect nici „Spațiul Economic Sălăjean”, nici „Spațiul Economic Zălăuan”

Leave a Comment