La Casa de Pensii și la Direcția Județeană de Statistică Sălaj, posturile de director sunt scoase la concurs

Postul de director executiv de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj, asigurat de mai bine de un an prin interimat, este scos la concurs. În această perioadă,  Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv al CJP Sălaj. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum șapte ani și să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii. Termenul limită de depunere a dosarelor este până în 19 iunie, iar concursul va cuprinde două probe: proba scrisă – 2 iulie, ora 10 și interviul. Acesta din urmă, respectiv data organizării va fi comunicat ulterior. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină: formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată; copia actului de identitate; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate și cazierul administrativ. În prezent, funcția de director executiv al CJP Sălaj este asigurată, prin interimat, de Marius Ilie Stanciu, care a fost numit la conducerea instituției în cursul lunii martie 2018.

Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj – concurs pentru postul de director

Tot în această perioadă, ANFP organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiiei publice de conducere vacante de director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum  șapte ani. Termenul limită de depunere a dosarelor este 18 iunie. Prima probă a concursului, cea scrisă, va avea loc în 1 iulie, ora 10.00, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină: copia actului de identitate; formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate; cazierul judiciar care poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere; adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare și declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. În prezent, funcțiade director executiv la Direcția Județeană de Statistică Sălaj este asigurată, prin interimat, din cursul februarie, de Nicolae Traian Joldeş. Cei interesați, pot obține relaţii suplimentare la sediul ANFP București sau  la numărul de telefon 0374/112.726.

7 Thoughts to “La Casa de Pensii și la Direcția Județeană de Statistică Sălaj, posturile de director sunt scoase la concurs”

  1. ma cac pe conditiile voastre de concurs

    iar sunt cu dedicatie (adica iti trebuie master la Goldis, altfel nu esti bun)

  2. Anonim

    Lasa ca faci la popi ,chiar la pocaiti -ca e tare BUN !

  3. Anonim

    TIDULA SA FIE !!

  4. Anonim

    Odata si odata va pleca guvernul PSD.Speram,cat mai repede! Dar,ce se va intampla cu directorii lor dupa aia?
    -Daca noul guvern ii va lasa in functie,cum a procedat guvernul Ciolos,va avea de pierdut din start.Dar,ei,cica, au castigat postul prin concurs.

  5. SIC

    Pt. 11:49… inteleg ca-ti era mai bine cand TVA = 24% fata de 0 – 5 sau 19 in prezent? Ori iti stimula mai mult digestia impozitul pe salariu de 16% fata de 10% in prezent? Dar poate aveai tu o placere ascunsa sa vezi cum toti pensionarii platesc contributii de sanatate fata de momentul actual cand e zero, sau impozitarea pensiei indiferent cat de mica era pensia. Toate taxele astea te satisfaceau inteleg, ca tu n-ai o problema cu cei care pun taxe ci cu cei care le elimina si, culmea, mai si dubleaza PIP-ul. Apoi, te roade nostalgia dupa cozile interminabile la medicamentele compensate, care se epuizau in primele 3-4 zile ale fiecarei luni. In fine, stiu ca vb in van, deci, n-are rost. Si desi-ti cam intuiesc profilul, daca te-as intreba ce ocupatie ai, oare ai fi capabil de un raspuns? Intrebarea e pentru un prieten.

    1. Anonim

      Mai scuteste-ma de propaganda PSD! A fost vorba de directori gen:Pernes,Fazecas,Panie,Balog,Farcas,Fort,Pop M. Etc. Etc.Etc,de care sincer mi-e sila.

  6. Anonim

    Aveti dreptate! Corect se scrie interimat! Mai greseste omul, se mai intamplă, dar nu e cazul sa aruncati cu bolovani!

Leave a Comment