În Sălaj, doar o locuinţă din zece este asigurată împotriva dezastrelor naturale

Andreea Vilcovschi 22 ianuarie 2013 0
În Sălaj, doar o locuinţă din zece este asigurată împotriva dezastrelor naturale

Sălăjenii continuă să neglijeze asigurarea locuinţelor. Doar 1.111 gospodării din judeţ, din totalul celor peste 100.000 existente, aveau, în luna decembrie a anului trecut, o poliţă de asigurare obligatorie, potrivit celor mai recente statistici ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), instituţia care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor. Din totalul locuinţelor din Sălaj care sunt asigurate, 630, adică aproape 57 la sută, sunt în mediul rural.
Numărul celor care aleg să-şi asigure locuinţele este în cădere liberă. Potrivit PAID, în ianuarie 2012, Sălajul număra 3.575 de astfel de poliţe, în luna iunie a aceluiaşi an, 3.197, pentru ca în decembrie, numărul lor să se reducă de trei ori. Vârful a fost atins în august 2011, când peste 4.400 de gospodării sălăjene aveau poliţe obligatorii.
Unul dintre principalele motive pentru care populaţia nu şi-a mai cumpărat asigurări de locuinţe ţine de mesajele transmise de Ministerul Administraţiei şi de primării, cu privire la aplicarea amenzilor.
Legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, care a intrat în vigoare în iulie 2010, prevede că românii trebuie să-şi asigure gospodăria împotriva a trei dezastre naturale – inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. În caz contrar, ei riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
La nivelul municipiului Zalău, până în prezent, niciun deţinător de casă ori apartament nu a fost sancţionat, şi asta întrucât autorităţile nu au o evidenţă a celor care nu şi-au asigurat proprietăţile. “Potrivit legislaţiei în vigoare, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face pe baza listei proprietarilor care nu au încheiat contract de asigurare obligatorie a locuinţelor, transmisă administraţiilor locale de către PAID. Primăria Zalău nu a primit această listă”, ne-a declarat Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.
În Zalău ar trebui să deţină asigurare obligatorie împotriva celor trei dezastre naturale menţionate peste 28.600 de locuinţe.
După cum susţine Aurelia Cristea, fost şef al PAID, în prezent există o bază de date cu locuinţele din ţară completă în proporţie de 80 la sută şi o alta cu deţinătorii de poliţe obligatorii. Nu sunt, însă, centralizate asigurările facultative
O asigurare obligatorie pentru locuinţe costa 10 euro (dacă imobilul este construit din beton armat, metal ori lemn sau are pereţi exteriori din piatră sau cărămidă arsă) sau 20 de euro (dacă imobilul este din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic) şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii sau alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »