În fiecare zi din 2012, cinci firme au dispărut din economia judeţului

Andreea Vilcovschi 8 februarie 2013 1
În fiecare zi din 2012, cinci firme au dispărut din economia judeţului

Peste 1.700 de firme din judeţul Sălaj şi-au suspendat activitatea, s-au dizolvat ori au fost radiate voluntar în decursul anului trecut. Potrivit ultimelor statistici ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în anul 2012, 499 de patroni sălăjeni au decis să suspende activitatea firmelor pe care le deţin, numărul lor fiind cu 32 de procente peste cel întregistrat în 2011.
În plus, 955 de societăţi au fost radiate, faţă de cele 929, cu un an înainte. Datele ONRC mai arată că în intervalul ianuarie-decembrie 2012, numărul firmelor dizolvate a explodat, ajungând la 284, de la doar 97 în anul anterior. Cu o creştere de aproape 193 la sută la acest capitol, Sălajul se plasează pe poziţia a opta în clasamentul naţional, condus de judeţul Botoşani, cu un salt de 319 procente.
În schimb, a scăzul numărul agenţilor economici care au deschis procedura insolvenţei, premergătoare falimentului. Astfel, dacă în 2011, 463 de firme se aflau în această situaţie, anul trecut numărul lor s-a redus cu 43 la sută, până la 266. Un trend descendent se remarcă şi în cazul înmatriculărilor de firme noi. Conform ONRC, în 2012, au fost înfiinţate 1.448 de companii, cu 8,5 la sută sub nivelul înregistrat în 2011.
La finele anului 2012, în Sălaj erau activi 10.378 de comercianţi, din care aproape 54 la sută, persoane juridice, iar diferenţa, persoane fizice autorizate. Raportat la situaţia din anul anterior, creşterea este de 3 la sută.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Zălăuan 8 februarie 2013 at 21:08 - Reply

    După ce am distrus întreprinderi gen Armătura, care era cică megalomanie, acum ne câcărim pe noi să tot numărăm firmuleţele de doi bani care mai mult dispar decât apar !

Lasa un Raspuns »