Heliportul SMURD de la Jibou va primi în curând statutul de “muzeu”

Recepţionat cu surle și trâmbițe, în luna septembrie a anului 2016, așa-zis “heliportul” de la Jibou nu este funcţional nici în prezent, întrucât este incomplet. Mai precis, acesta nu dispune nici acum de o platformă de aterizare/decolare pentru elicopterul SMURD care, la această oră, ar trebui să deservească Regiunea de Nord-Vest, mai exact judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Totodată, baza nu dispune nici de sistem de sistem de balizaj luminos fără de care, firește, un astfel de obiectiv nu poate funcționa. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a refuzat să elibereze autorizaţia de funcţionare a amplasamentului, anunţând că vor emite “actul salvator” abia după ce autorităţile judeţene vor construi şi platforma, fără de care elicopterul de terapie intensivă nu are unde ;I de unde să aterizeze și să decoleze în condiții de siguranţă. Cu alte cuvinte, bani, timp, nervi, speranțe și, mai ales, vieți puse în pericol din cauza incompetenței. A cui incompetență, însă?

 Tiberiu Marc: Hotărârea de Guvern nu prevedea platformă de aterizare

Construcţia bazei de la Jibou a început în 2015 şi a fost finalizată în septembrie 2016, în urma unei investiţii în valoare de 1,1 milioane de lei, asigurată de la bugetul judeţului. Ulterior, amplasamentul a fost predat din administrarea Consiliului Judeţean Sălaj, în cea a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum Sălaj. Președintele Tiberiu Marc susţinea, în urmă cu un an, că pentru amenajarea platformei ar fi nevoie de încă un milion de lei, tot de la bugetul judeţului: “Încă nu ştim dacă bugetul va permite derularea acestei investiţii. Sperăm, totuşi, să primim ceva şi de la Guvern”, a spus Marc, care estimează că obiectivul ar putea deveni funcţional în maxim un an de la apariţia actului normativ. “Dacă elicopterelor SMURD li se permite să zboare doar pe timp de zi, atunci va fi suficient un sistem de semnalizare simplu, care nu presupune cheltuieli foarte mari. Pentru zboruri pe timp de noapte, investiţia ce trebuie făcută este mai complexă şi mai costisitoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj în luna ianuarie a anului trecut. Evident că o astfel de investiție ar trebui să fie funcțională zi și noapte pentru că urgențele medicale nu se întâmplă doar pe timp de zi.

“Vreme trece, vreme vine…”

În răspunsul la solicitarea trimisă zilele trecute de redacția Magazin Sălăjean, cu referire la problema heliportului de la Jibou, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj au spus:

„În scopul asigurării intervenției aeromedicale operative, în cazul producerii unei situații de urgență în Regiunea Nord-Vest, lucrările pentru realizarea obiectivului de investiție „Hangar elicopter SMURD și spații aferente”, din localitatea Jibou, județul Sălaj, s-au finalizat la data de 15 septembrie 2016. Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului, în această etapă, a fost județul Sălaj.

Consiliul Județean Sălaj și-a îndeplinit sarcinile privind realizarea lucrărilor contractate, cu mențiunea că inițial se dorea un heliport cu circuit închis, ce avea să deservească doar unitatea SMURD.

În urma întâlnirii de lucru din data de 25 octombrie 2016, organizată de către reprezentanții Consiliului Județean Sălaj, în cadrul ISU Jibou, unde au participat și doi reprezentanți ai Inspectoratului General de Aviație (IGA) aparținând Ministerului Afacerilor Interne, s-a realizat evaluarea stadiului de operaționalizare a Punctului de Operare Aeromedicală Jibou. Reprezentanții IGA au solicitat un heliport pe care să poată ateriza, în regim de urgență, aparate de zbor private, în cazul în care acestea au probleme.

Având în vedere acest fapt, s-a stabilit întocmirea necesarului de lucrări suplimentare ce trebuie realizate, așteptându-se o nouă Hotărâre de Guvern pentru darea terenului în administrarea Consiliului Județean Sălaj, în vederea realizării lucrărilor suplimentare stabilite de comun acord cu IGA”.

Rămâne cum am stabilit…

Instituția Prefectului Sălaj, prin Biroul de presă, a emis, de asemenea, un punct de vedere cu privire la situația heliportului SMURD:

“Din informațiile pe care le deținem în acest moment, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru trecerea terenului pe care se va realiza investiția pentru heliportul din Jibou din administrarea Ministerului de Interne în cea a Consiliului Județean Sălaj este în circuitul de avizare. Proiectul a fost deja avizat pozitiv de Ministerul de Interne și se află în prezent la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. După obținerea tuturor avizelor necesare, proiectul va fi supus aprobării în cadrul unei ședințe de Guvern”, se arată în răspunsul remis redacției noastre de către Instituția Prefectului Sălaj.

Prin urmare, ori Guvernul poartă vina cea mai mare pentru această tergiversare a unui proiect vital de care depinde o regiune întreagă a țării, ori cei care ar fi trebuit să facă lobby în această problemă – de la Consiliul Județean, Prefectura Sălaj (reprezentantul Guvernului în teritoriu) parlamentari, politicieni etc. au și ei partea lor de vină, putând fi făcuți responsabili pentru faptul că după aproape doi ani de la finalizarea lucrării, avem acest heliport pe post de… depozit.

Executivul a aprobat, fără un raționament valid, o Hotărâre gata “amputată”, aceea prin care nu se prevedea în cuprinsul ei exact ceea ce ar putea face funcțională o astfel de investiție și anume o platformă de aterizare/decolare dar și instalația specială de iluminat a platformei. Pentru că este dincolo de orice logică să te gândești că un heliport poate funcționa fără aceste două investiții cruciale – doar dacă cineva nu s-a gândit cumva că pacienții pot fi preluați în timp ce elicopterul stă suspendat în aer și exclusiv pe timp de zi…

Noi, dar și județele care s-au bătut între ele pentru a obține acest proiect și care, probabil, l-ar fi făcut dacă nu mai bine, măcar complet, vom aștepta pe mai departe să răsară soarele de undeva. Pentru ca acest heliport a cărui utilitate este o chestiune de viață și de moarte până la urmă să devină, într-o bună zi, funcțional.

 

 

 

11 Thoughts to “Heliportul SMURD de la Jibou va primi în curând statutul de “muzeu””

  1. Anonim

    Aceasta investitie este reprezentativa pentru IMPOTENTA autoritatilor judetene.Si nu numai.

  2. Anonim

    DOAMNE ! Cum masa am ajuns sa ne conduca cei mai prosti, tampiti, corupti si excroci oameni !
    asta are PSD mai bun !
    sunt curios daca tampitii astia care ne conduc isi faceau acasa la ei, din banii lor, o investitie , tot asa de prost o realizau?

  3. Anonim

    Lucru româno-țigănesc: heliport fără pistă de aterizare și sistem de semnalizare pe timp de noapte! Deci construirea unei hale, restul n-a fost cuprins în HG.

  4. Anonim

    asta e Romanai pe acest handicapati incompetenti hoti nu intereseaza asa ceava daca nu au de castigat din el si nu poate sa fure ! Santem o tara condusi de hoti si incompetenti si o paret din poulatie este la fel cei care voteaza pe acest handicapati sa nu planag ca mere rau ca nu au de ce asat i sorta pana nu va fii pusi la racoare si secetrat tote bunuriile nu o sa fie mai bine !

  5. Anonim

    De ce nu-si da demisia Marc impreuna cu directorii incompetenti care tergiverseaza investitia.Acesta este un abuz impotriva cetateanului care plateste taxe si impozite puse de acesti incompetenti.Nu de scuze avem nevoie ci de rezolvari.TRAIASCA PSD.

  6. Nu mai au bani de platforma

    Banii judetului s-au dus odata cu triplarea salariilor si indemnizatiilor + ATOP, etc…
    Hoti am votat, hoti avem (la Primarie la fel)

  7. Va dati seama ce surpriza pe capul prostilor

    Cand au aflat ca „coleopterul” nu poate decola/ateriza direct din/in hangar.

  8. ANONIM

    Ar fi ideal daca s-ar finaliza acest proiect atat de necesarpentru partea de nord-vest a Romaniei.

  9. Adi

    Selectam din timp acum moderatori de anunturi. Cerem seriozitate.Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Nu este necesara experienta. Va invatam noi totul. Cereti detalii la adresa de email: adi_uifelean@yahoo.com

  10. Tiberiu Marc: Hotărârea de Guvern nu prevedea platformă de aterizare

    asta e valoarea omului! oare tot asa isi administreaza si afacerile? caci firma lui DELTICOM merge struna ! mai ales dupa ce a reusit sa se „impuna” ca toate autoritatile locale si judetene sa cumpere doar dela firma lui

  11. Anonim

    In Salaj pentru incompetenta,lene,dezinteres,minciuna,etc se maresc salariile la indolentii cu pile de la STAT.Bravo PSD-CIUMA ROSIE, care stie doar sa puna taxe si impozite pe omul de rand,apoi sa foloseasca banii dupa bunul plac.

Leave a Comment