Fiscul sălăjean a executat silit peste 24.000 de persoane

Sub sloganul „de Fisc nu scapă nimeni”, mii de sălăjeni, persoane fizice şi juridice, care nu au reuşit să-şi plătească la timp datoriile faţă de stat, au fost executaţi silit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj. La finalul anului trecut, în evidenţele instituţiei se aflau în executare silită un număr de 24.391 de persoane fizice şi juridice, din care 4.672 de persoane juridice.

Datoriile pe care le au sălăjenii la Fisc sunt în unele situaţii infime şi pornesc de la câteva zeci de lei, însă neachitate la timp, reprezentanţii AJFP Sălaj trebuie să aplice legea şi să recurgă la cunoscuta metodă „executarea”. Există şi situaţii în care sumele datorate Fiscului ajung la milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor AJFP Sălaj, cel mai mare sold înregistrat la persoane juridice, la finalul anului trecut, este de 27,41 milioane lei, sumă identificată în urma acţiunilor de control fiscal. Conform reprezentanţilor instituţiei precizate, etapele executării silite includ mai întâi somaţia, iar dacă în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită cu: evaluarea bunurilor supuse executării silite, executarea silită prin poprire şi executarea silită a terţului poprit, executarea silită a bunurilor mobile şi executarea silită a bunurilor imobile.

Soluţia care scapă contribuablii de executare – eşalonarea

Pentru a scăpa de procedura neplăcută a executării, persoanele în cauză pot solicita AJFP-ului sălăjean eşalonarea la plată sau amânarea la plată a obligaţiilor fiscale. Prin obligaţii fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se înţelege inclusiv creanţele stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Eşalonarea la plată se solicită de către contribuabilii persoane fizice sau juridice de drept public sau privat indiferent de modul de organizare, precum şi de către asocierile fară personalitate juridică, care sunt asimilate persoanelor juridice, în baza unei cereri depuse la registratura organului fiscal competent sau comunicate prin poştă, cu confirmare de primire.
Astfel, în baza cererii de eşalonare, persoanele juridice trebuie să anexeze şi anumite acte. Este vorba despre copia ultimei situaţii financiare anuale depuse la oficiul registrului comerţului/organul fiscal competent, după caz; situaţia încasărilor şi plăţilor pe ultimele şase luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eşalonării la plată, conform modelului prevăzut în anexa numărul patru la procedură; copia ultimei balanţe de verificare, programul de restructurare sau de redresare financiară semnat de reprezentantul legal al contribuabilului, care va conţine şi argumentarea posibilităţii plăţilor pe perioada solicitată la eşalonare şi declaraţia pe proprie răspundere din care să reiasă că: nu se află în procedura insolvenţei, nu se află în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare, documente sau informaţii relevante în susţinerea cererii şi situaţia privind indicatorii orientativi şi alte informaţii, prevăzută în anexa numărul opt la procedură.
În cazul persoanelor fizice, eşalonarea obligaţiilor de plată se face tot în baza unei cerei la care se anexează: registrul-jurnal de încasări şi plăţi sau, după caz, acte prin care se dovedesc veniturile contribuabilului pe ultimele şase luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eşalonării la plată şi programul de redresare financiară sau orice alt document similar care va conţine şi argumentarea posibilităţii plăţilor pe perioada solicitată la eşalonare. Persoanele fizice care solicită eşalonarea datoriilor către Fisc trebuie să depună o declaraţie din care să rezulte că: nu se află în procedura insolvenţei, potrivit prevederilor legale privind procedura insolvenţei, nu se află în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare; nu i s-a stabilit răspunderea solidară, potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală şi documente sau informaţii relevante în susţinerea cererii.

3 Thoughts to “Fiscul sălăjean a executat silit peste 24.000 de persoane”

  1. Anonim

    in proportie de 95% cei cu debite mariu ajung sa nu le plateasca inveci.
    nu putine au fost cazurile, can firme care au beneficiat de rambursari imense de TVA, s-au dovedit ulterior adevarate firme fantoma, care au prejudiciat bugetul statului cu sume imense, iar cei de la control fiscal au tacut ca porcul in cucuruz. vina nu este numai a lor, in general se executa simple ordine venite de la mai arele fiscului salajean, ordine care nu lasa urme, deci nici dovezi, dar cei din sistem toti le-au primmit la un moment dat

  2. bbg

    mare realizare////////
    poate a a dunat de la debitori cu un leu////
    miliardele zac acolo unde trebuie ///
    vizitele ante si post controll scapa administratorii
    de la adevarate debite///
    in procese verbale poate sunt trecute nr dwe la papuvel

  3. ytftdsssdyt

    sunt firme mari unde tva nu s-a verificat de pe vremea lui pasvanti/////
    unde si ata de la……. sa nu spun de unde este achizitionate pe firme////
    nimeni nu verifica amanuntit ce este deductibil fiscal sau nu////o
    si multe multe si de ce //// pentru ochii lumii///
    toate posil in colaborare cu organele indreptatite sa le verifice////
    pacat /// ne batem joc de noi si de cei din jur///

Leave a Comment