Firmele sălăjene, în căutarea a 141 de angajaţi

La nivelul judeţului Sălaj, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sunt disponibile 141 de locuri de muncă. Mai mult de o treime dintre acestea sunt puse la bătaie în industria confecţiilor, patru angajatori fiind în căutare de muncitori necalificaţi, operatori confecţioneri şi croitori.
Alţi 15 agenţi economici din producţie şi prestări servicii vor să încadreze 46 de persoane, ca agenţi comerciali, ingineri, instalatori, sudori, strungari, contabili sau specialişti marketing, iar în comerţ, patru companii au nevoie de vânzători, lucrători comerciali şi muncitori necalificaţi.
Lista locurilor de muncă vacante este completată cu opt posturi în industria lemnului, pentru tâmplari şi operatori poliester, alte opt în construcţii, de zidar, zugrav şi constructor structuri monolite, în timp ce în turism şi industrie alimentară oferta cuprinde şapte joburi pentru cei care vor să lucreze ca bucătari, lucrători în bucătărie, cofetari sau ajutor de bucătar.

Leave a Comment