Fabrica de vin spumant din Şimleu, vândută unei firme de prelucrare a pietrei

Spumante Silvania Şimleu Silvaniei are un nou proprietar. În urma licitaţiei cu strigare ce a avut loc miercuri, societatea Universal Euro Build din comuna Sâg, satul Fizeş, a cumpărat cu aproximativ 4,4 milioane de lei producătorul de vin spumant, ne-a declarat lichidatorul Sorin Cosma, desemnat de instanţă să administreze procedura falimentului firmei din Şimleu Silvaniei.
Universal Euro Build a fost înfiinţată în luna septembrie a anului trecut şi, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, are ca obiect de activitate prelucrarea şi exploatarea pietrei.

Trei firme sălăjene s-au „bătut” pentru Silvania
La licitaţie, al cărei preţ de pornire a fost de 1,8 milione de lei, s-au prezentat trei investitori interesaţi să preia firma aflată în faliment. Oferta Ritorsa Trans SRL Ip s-a oprit la 2,8 milioane de lei, în timp ce Universal Euro Build şi Samfloria SRL din comuna Măerişte, satul Giurtelecu Şimleului au concurat până la 4,4 milioane de lei. Câştigătoare a fost desemnată societatea din Fizeş, întrucât reglementările prevăd că are întâietate ofertantul care a depus primul avansul.
După cum ne-a declarat lichidatorul, adjudecantul a achitat avansul de 560.000 de lei, urmând să plătească diferenţa în termen de 30 de zile.
Cosma a dat asigurări că suma obţinută la licitaţie este suficientă pentru a acoperi toate datoriile debitorului, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, din care 1,2 milioane reprezintă obligaţii restante către stat.
Contactat, noul proprietar al Spumante Silvania Şimleu Silvaniei, Nicolae Delian Dregan, a fost zgârcit în declaraţii, menţionând doar că firma pe care o administrează îşi propune să continue producţia de vin spumant.

Investiţie de minim 1,5 milioane de euro
Potrivit unor surse de pe piaţă, pentru ca producţia să poată fi reluată, se impun investiţii serioase, de minim 1,5 milioane de euro, care să vizeze nu doar reabilitarea spaţiilor, ci mai ales modernizarea tehnologiei. Lichidatorul admite că fabrica se află într-o situaţie dezolanta: „Din 2004, de când societatea a fost preluată de Prod Com Andante din Baia Mare, la Şimleu nu s-a mai produs nicio sticlă de vin spumant. Liniile de producţie sunt fier vechi. Tehnologia de aici este a anilor `70-`80. În ultimii aproape 10 ani, veniturile companiei au fost asigurate din vânzarea produselor existente în stoc”.

Septimiu Ţurcaş şi-ar fi dorit alt proprietar
Primarul din Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, îşi pune speranţa că noul proprietar va duce mai departe acest brand al oraşului şi că va reuşi să revigoreze activitatea societăţii. „Recunosc, mi-ar fi plăcut să câştige Samfloria. Administratorul companiei este un sălăjean mutat în Canada de vreo 20 de ani şi care, din discuţiile pe care le-am purtat, mi-a lăsat impresia că vrea să facă treabă serioasă aici. În calitatea de reprezentant al autorităţii locale, am obligaţia să iau legătura cu noul proprietar, pentru a afla care sunt intenţiile sale. Sper, însă, că îşi propune să continue producţia de vin spumant. Oricum, preţul de adjudecare mi se pare foarte mare”. În opinia edilului, la Silvania există potenţial, ce nu poate fi exploatat fără o investiţie serioasă.
Pentru ca activitatea fabricii să poată fi reluată, cumpărătorul societăţii trebuie să aibă forţa financiară pentru a suporta nu doar investiţia pentru modernizare, ci şi cheltuielile de producţie, în condiţiile în care şampanizarea presupune un an şi jumătate.

Un vin spumant de elită
Spumante Silvania S.A. este producătoarea renumitului vin spumant „Silvania”, încă din anul 1974. Acesta este produs dupa metoda tradiţională Champenoise, prin fermentare în propria sticlă, procedeu care durează între1 şi 3 ani. Pe tot parcursul acestei lungi perioade este obligatoriu ca umiditatea şi temperatura (12 grade Celsius) să fie constante. Aceste condiţii nu se pot obţine decât în hrube adânci şi întinse ca cele de la Măgura Şimleului, aflate la 60 m sub stâncă, cu galerii de circa 3,5 km lungime. Acest procedeu lent şi natural îmbogăţeşte vinul cu bioxid de carbon disipat molecular în masa băuturii şi oferă calitatea excepţională a spumantelor obţinute prin acestă metodă, folosită la producerea celor mai rare, fine şi scumpe vinuri spumante din lume. De-a lungul timpului, vinul spumant Silvania a obţinut nenumărate premii şi medalii la concursurile naţionale de vinuri spumante, fiind socotit de mulţi drept cel mai bun vin spumant din Europa Centrală şi de Est.

7 Thoughts to “Fabrica de vin spumant din Şimleu, vândută unei firme de prelucrare a pietrei”

  1. Ion Ion

    Daca este din Sag este clar…amintiti-va cine a mai cumparat o data fabrica…si numai datorita interventie politiei locale si a doctorului Puscas aceasta a fost salvata din mainile unui escroc !

  2. eu

    cce sag? este vorba despre fratii dregan care au magazin nde instalatii. din pacate pt simleu,asta inseamna cu adevarat moartea fabricii.acestia au alte interese in privinta locatiei.pacat ca sa vandut acestor excroci,care oricum sunt cercetai pt evaziune de 3,5 mil euro.

  3. Anonim

    Mda de aici se intrevede un comision gras! Bravo baieti ,dar nu va legati la cap sa o pastrati ,ca-i groasa cu alcoolul ,nu-i asa de simplu cum pare.

  4. Anonim

    felicitarii fratilor Dredan sunt niste oamenii de omenie sunt sigur ca vor face treaba,cei care au cumparat in 2004 ce au facut pentru silvania simleu au distrus totul nu este important ;pentru turcas doar faptul ca nu au castigat cei care trebuiau sa castige dupa el.rusine turcas pentru afirmatile facute .succes fratilor dregan

  5. Anonim

    nu se sesizeaza nimeni nici acuma ca s-a produs uzufructul infractiunii de la majorarea fictiva de capital da catre fostii actionari din Arad(manoloii)
    caci acum se vor distribui vreo 20 miliarde catre ei si nu catre actionarii minoritari cinstiti asa cum ar fi legal.
    partea celor care au subscris cinstit la o fabrica romaneasca cu actiunile in 1995, este furata prin tertipuri de majorari fictive pe care organele statului ar trebui sa le combata

  6. clujean

    Ce se mai aude cu Sampania romaneasca? atata am cautat in Cluj… in magazinele noastre numai produse straine,iar in magazinele lor nici un produs romanesc , nu sunteti normali? Pai nu-i spuneti Champagne , ci Sampanie – e diferit, sau vin champagnard .

  7. Ana Maria Mia

    „A fost zgarcit in declaratii” … Apoi da…piticul porno e balbait si nici nu-l duce capul sa formeze o fraza coerenta. La fel ca fratii lui. Dovada ca nu e nevoie sa fii destept ca sa faci bani.

Leave a Comment