Experţii din Finanţe verifică corectitudinea raportărilor de arierate

Olivian Vadan 9 aprilie 2013 1
Experţii din Finanţe verifică corectitudinea raportărilor de arierate

Experţii din Finanţe au fost mandataţi să verifice la ministere şi alte autorităţi corectitudinea raportărilor de datorii înregistrate la 28 februarie, control care va fi extins la structuri din subordinea acestora dacă nu se constată o reducere de minimum 20 la sută a arieratelor faţă de ianuarie. Astfel, personalul din direcţiile generale de trezorerie, contabilitate publică şi programare bugetară a fost împuternicit să efectueze verificări la nivelul autorităţilor publice, ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale care înregistrează arierate la 28 februarie 2013, cu privire la corectitudinea raportărilor arieratelor şi plăţilor restante.
Verificările vor viza modul de raportare atât a arieratelor de peste 90 zile, cât şi a plăţilor restante cu o vechime cuprinsă între 1 şi 90 zile.
În cazul în care, în urma verificărilor, la o autoritate publică şi alte organe ale administraţiei publice centrale nu se constată o diminuare cu cel puţin 20 la sută a arieratelor în sold la 28 februarie 2013 faţă de cele în sold la 31 ianuarie 2013, se va solicita Direcţiei generale de inspecţie economico-financiară să efectueze verificări la nivelul instituţiilor publice din subordinea acestora care au generat arieratele şi plăţile restante respective, cu privire la modul de raportare şi înregistrare în contabilitate a acestora şi măsurile propuse de ordonatorii de credite pentru reducerea lor.
Verificările vor fi efectuate până în 15 mai, urmărindu-se provenienţa arieratelor şi a plăţilor restante, precum şi modalităţile pe care ordonatorii principali de credite le au în vedere pentru reducerea acestora.
La finele lunii ianurie, în Sălaj, Primăria Crasna era lider în rândul autorităţilor locale sălăjene care înregistra arierate (datorii mai vechi de 90 de zile). Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, Primăria Crasna avea de plătit, la acea dată, 1,44 milioane de lei, suma fiind cu 250.000 de lei mai mare decât în luna anterioară. Poziţia a doua a clasamentului o deţinea Primăria Sărmăşag, cu 870.000 de lei, valoarea arieratelor sale triplându-se în decursul unei singure luni. La final de ianuarie 2013, Sărmăşagul era pe pe locul al cincilea în topul judeţean, în timp ce podiumul era completat de Poiana Blenchii, ale cărei arierate au rămas la nivelul din prima lună a anului, respectiv la 750.000 de lei. În top urma Meseşenii de Jos, cu 620.000 de lei, datoriile mai vechi de 90 de zile fiind mai mare cu 68 la sută decât în ianuarie.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. MMMM 9 aprilie 2013 at 17:37 - Reply

    este un banc
    cautam un ac pierdut
    si cine

Lasa un Raspuns »