Doar 14 straini muncesc in Salaj

Magazin Salajean 23 iunie 2008 0

In prezent, pe raza judetului Salaj, muncesc un numar de 14 straini, incadrati pe baza autorizatiei de munca, alti sapte straini lucrand fara autorizatie, ca membri de familie ai cetatenilor romani. Principalele tari din care provin cei14 straini ce muncesc in Salaj sunt: China, Argentina, Mexic, Republica Moldova. Dintre angajatorii la care isi desfasoara activitatea amintim: S.C. Silcotub S.A. Zalau, S.C. Alisa 2000 SRL Zalau, S.C. Fan Transilvania Forest SRL Panic si S.C. Yu Wei SRL Zalau, ne-a declarat, vineri Mariana Pop, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Salaj.

Conform sursei citate, legislatia romana precizeaza ca strainul este persoana care nu are cetatenia romana sau cetatenia altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European. Strainii pot fi incadrati in munca pe teritoriul Romaniei, pe baza autorizatiei de munca, ce se elibereaza la cererea angajatorului, de catre Oficiul Roman pentru Imigrari. Autorizatia de munca este necesara pentru obtinerea vizei de lunga sedere pentru angajare in munca sau a permisului de sedere in scop de munca si se elibereaza pentru o perioada de cel mult un an, prelungindu-se automat pentru noi perioade de pana la un an, in situatia continuarii raporturilor de munca cu acelasi angajator. Angajatorii, la randul lor, au obligatia de a inregistra, la ITM, contractul individual de munca incheiat in baza autorizatiei de munca.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »