Criza a “ciuntit” aproape 20 de procente din veniturile pensionarilor

magazinsalajean 16 aprilie 2013 1
Criza a “ciuntit” aproape 20 de procente din veniturile pensionarilor

Pensionarii sălăjeni au pierdut aproximativ 20 la sută din pensie în ultimii patru ani din cauza scumpirilor.
Deşi pensiile au crescut în cei patru ani de criză, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, dacă este adăugată inflaţia, care s-a situat la un total de 23 la sută în aceşti ani, situaţia evoluţiei pensiilor se modifică radical.
Dacă în trimestrul al patrulea din 2008, pensia medie lunară era de 681 de lei, la finele anului 2012, valoarea acesteia a crescut cu aproximativ 15,4 la sută, ajungând la 786. Creşterea de 105 lei este una teoretică, căci situaţia reală se modifică radical după aplicarea procentului inflaţiei. Potrivit unei analize realizate de econtext.ro privind impactul scumpirilor asupra pensiilor din România, în judeţul Sălaj, inflaţia a “ciuntit” aproape 20 de procente din pensiile vârstnicilor.
Astfel, dacă pensia medie lunară în Sălaj la sfârşitul anului 2008 era de 611 lei, la finele anului 2012 a ajuns la 706 lei, însă adăugând inflaţia, nivelul mediu lunar al venitului pensionarului sălăjean nu depăşeşte 565 de lei. De la un avans de aproximativ 15,5 la sută s-a ajuns la un declin de 7,5 procente.

Flavia Pintea

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Zălăuan 17 aprilie 2013 at 08:30 - Reply

    Pierderile erau şi mai grele, dacă USL-ul nu restituia banii furaţi de Băşe şi Boc, şi nu actualiza pensiile cu 4 %.

Lasa un Raspuns »