Creditorii îşi vor banii de la Cuprom

Mihaela Moldovan 20 decembrie 2012 1
Creditorii îşi vor banii de la Cuprom

 

Soarta SC Cuprom SA (fostul Elcond, n.r), aflată în insolvenţă din 2008, va fi judecată în 9 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, slujbele celor 70 de zălăuani care au mai rămas angajaţi aici atârnând de un fir de păr. Liderul sindicatului din cadrul SC Cuprom SA, Ştefan Boroş, a spus că aceştia speră ca falimentul să nu fie pronunţat şi să se intre într-un proces de reorganizare stabil, prin care societăţii să i se mai dea o şansă. Pe de altă parte, numeroşi creditori speră să îşi recupere banii de la firma zălăuană. „Procesul de la Bucureştri e unul pe fond, extrem de important. Normal că noi sperăm să nu se pronunţe falimentul, iar creditorii vor să îşi recupereze banii”, a declarat Ştefan Boroş.

Potrivit sursei citate, din rândul creditorilor care aşteaptă insolvenţa Cuprom fac parte foşti parteneri de afaceri ai societăţii, bănci, acţionari minoritari şi foşti angajaţi. „Au fost multe procese grele pe rol în ultimii 4 ani, mereu am zis să scăpăm şi de ăsta, să scăpăm de celălalt. Se speră, de fapt, să intrăm într-o formă de reorganizare”, a spus Ştefan Boroş.

Acesta a explicat că, în 2010, a fost redactat un plan de reorganizare potrivit căruia era prevăzută o anumită sumă din care creditorii să îşi recupereze o parte din bani. Unii creditori au contestat, însă, planul, din cauză că prin el li se şterg până la 80-90 la sută din sumele pe care trebuie să le recupereze. „Aceştia au depus o cerere la instanţă pentru creanţele pe care trebuie să le recupereze. Legea spune că angajaţii şi creditorii primesc ceea ce apare în plan, adică sume achitate lor în tranşe. Dar mai este o problemă: odată cu intrarea în insolvenţă, creditorii trebuiau să depună dosare prin care să îşi revendice creanţele, dar mulţi din cei 195 de creditori nu au făcut acest lucru, nefiind atunci cuprinşi în plan. Ca urmare, nu li se dau sume înapoi, de aici nemulţumirea acestora”, a spus Ştefan Boroş.

Potrivit acestuia, cazul este dificil şi din cauză că nici măcar în prezent nu se cunoaşte exact dacă planul de reorganizare este unul aprobat. „Unii spun că e aprobat, alţii susţin că e doar propus pentru aprobare”, a spus liderul sindical. Administratorul judiciar al Cuprom a decis, recent, concedierea a 11 angajaţi, în mare parte personal Tesa, începând cu 1 ianuarie, oamenii aflându-se în prezent în perioada de preaviz. “Sindicatul nu a fost consultat în această privinţă. Administratorul judiciar ne-a pus în faţa faptului respectiv, comunicându-ne că va da afară 11 persoane, majoritatea personal Tesa, din totalul de 81 de angajaţi. A făcut asta întrucât modificările aduse Codului Muncii permit conducerii unei societăţi să ia decizii în ceea ce-i priveşte pe salariaţi, fără a consulta, în prealabil, Sindicatul”, a spus Ştefan Boroş.

Liderul sindical a explicat că, potrivit contractului colectiv de muncă, disponibilizaţii au dreptul la patru salarii compensatorii. „Noi beneficiem de un contract colectiv de muncă bunicel, care ne apără în multe situaţii. Trei din cele patru salarii compensatorii vor fi acordate în primăvara anului viitor, din fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, iar diferenţa, după aprobarea planului de organizare”, a precizat liderul sindical.

Anterioara reducere de personal de la Cuprom Zalău a avut loc în luna februarie 2011, când 12 oameni au fost daţi afară.

În 2008, producătorul de sârmă a intrat în insolvenţă, iar în prezent se află în faza de observaţie, fiind asistată de un administrator judiciar. Potrivit lui Ştefan Boroş, în pofida problemelor cu care se confruntă societatea, în ultima perioadă angajaţii şi-au primit lunar, fără întârziere, drepturile băneşti, inclusiv prima de vacanţă. La începutul anilor ’90, în perioada sa de glorie, producătorul de sârmă avea peste 2.000 de salariaţi. Fabrica din Zalău funcţionează, în prezent, la o treime din capacitate: este deschisă doar una din cele trei secţii – cea de trefilare, fiind închise laminorul şi secţia de emailare.

SC Cuprom SA are capital privat şi este activă în domeniul metalurgiei şi al metalelor neferoase. După ce punctul de lucru din Baia Mare a fost închis la finalul anului 2010, sucursala din Zalău a rămas singurul producător din România de sârma turnată şi laminată, sârmă trefilată, toron şi conductoare emailate din cupru, numărând 80 de angajaţi.

 

 

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Andrei 20 decembrie 2012 at 13:31 - Reply

    Mihaela, dacă vrei să ştii, vremurile de glorie le-a trăit Emailaţii pe vremea dictaturii cea crunte, triste şi sinistre.
    Atunci stăteau la rând camioanele beneficiarilor.
    “Democraţia” a adus Emailaţilor falimentul.

Lasa un Raspuns »