Contractul de execuție a centurii municipiului – tronsonul doi a fost semnat la Zalău

Șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău – tronsonul doi, a intrat începând de vineri, 31 iulie 2020, în categoria “certitudinilor”: un proiect așteptat de zălăuani de peste 10 ani a fost transformat în realitate, prin semnarea  contractului de proiectare și execuție a acestei investiții. Contractul prin care cel de-al doilea tronson al șoselei ocolitoare a municipiului urmează să fie construit a fost semnat la Zalău în prezența ministrului Transporturilor, Lucian Bode, a reprezentanților CNAIR și a celor care vor executa construcția, Asocierea dintre compania Sinohydro din China şi firma Good Prod SRL din Zalău. Sinohydro este a șasea companie, ca mărime, din China, pe segmentul construcțiilor, are sediul în Beijing și peste 200.000 de angajați specialiști (calificați) în întreaga lume.

Prețul investiției “Proiectare și execuție Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F km 79+625 – DJ 191C  este de 185.538.106 de lei fără TVA, cu un punctaj total de 100 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară și 40 de puncte pentru componenta tehnică. Sursa de finanțare este din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului va fi de 114 de luni, dintre care șase luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioadă de garanție a lucrărilor va fi de 84 de luni. Tronsonul al doilea al centurii Zalăului va fi în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a cinci viaducte şi două poduri, precum şi a intersecţiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C. Proiectantul asocierii a prezentat în cadrul conferinței de presă ce a avut loc vineri, la Zalău, în prezența ministrului Transporturilor, Lucian Bode, a reprezentanților CNAIR și a reprezentanților celor două firme care vor construi centura, care va avea 5.53 kilometri.

Tronsonul doi al centurii: 5,53 kilometri, sensuri giratorii, cinci viaducte și două poduri

Traseul acestui tronson ocolitor pornește din DN1 F, prin amenajarea unui sens giratoriu, parcurge muntele Meseș; drumul va avea curbe ce vor fi proiectate să poată fi parcurse cu o viteză de 60-70 km/h; traseul are și un tronson de 1,4 kilometri în care va fi construită o a treia bandă. Vor fi cinci viaducte și două poduri. Ministrul Lucian Bode a spus că acesta este un moment important pentru infrastructura județului, implict a municipiului și că, în doar opt luni de când PNL este la guvernare, s-a ajuns astăzi în faza semnării contractului. Acesta a făcut referire și la dezinformările aduse în spațiul public pe rețelele de socializare și în presă, de către actuala administrație a municipiului și UDMR. “S-a prezentat în spațiul public un calendar trunchiat și mincinos din care s-au omis în mod intenționat un element-cheie în ceea ce privește implementarea acestui proiect. Prin această gafă se risca ratarea fondurilor europene destinate acestui proiect, din cauza dublei lui finanțări. Situația este hilară, în concepția pesedistă, pentru că nu știa stânga ceea ce face dreapta, respectiv nu știa CNAIR ceea ce face Direcția Regională de Drumuri – DRDP Cluj. DRDP avea în luna mai 2019 în derulare un contract de reactualizare a studiului de fezabilitate și întocmire proiect tehnic și detalii de execuție încheiat în februarie 2018 pentru obiectivul variantă centură ocolitoare Zalău. În timp ce acest contract era în derulare în mai 2019, Compania de Drumuri – sediul central public ape SICAP un anunț pentru achiziții servicii proiectare și execuție Centură Zalău, etapa a doua. Practic, prin această achiziție, se dublau o parte dintre activitățile de proiectare. După mai multe schimburi de adrese între DRDP Cluj și CNAIR, s-a găsit soluția pentru ieșirea din blocaj pentru a se evita dubla finanțare a acestui proiect, încheindu-se un act adițional în care înceta contractul de prestări servicii (octombrie 2019) astfel încât CNAIR să poată continua procedura de achiziții, demarată în luna mai. Aceasta a fost realitatea unei guvernări care acum vine și postează, pozează în salvatoarea națiunii, deși a lăsat în urmă doar bombe cu ceas pe care am fost nevoiți să le dezamorsăm rând pe rând. Este halucinant modul în care cei care au întocmit la vremea respectivă documentația de atribuire, stabilind, practic, condițiile de participare la licitație, astăzi vin și lansează în spațiul public acuzații aberante legate de semnarea acestui contract, lucru care se face în condițiile legii, cu unicul ofertant. Propaganda aceasta a creat o adevărată poveste toxică în jurul acestui proiect acum, pe ultima sută de metri, când PSD a simțit că proiectul se concretizează. Dacă își doreau, de exemplu, ca la licitație să nu permită participarea unei companii care, așa cum spun ei, nu are angajați în România sau care provine din spațiul extracomunitar, puteau să treacă aceste condiții în documentația de atribuire. Dar nu au făcut-o, pentru că știau că încalcă legea”, a spus Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a răspuns acuzațiilor PSD-UDMR din scrisoarea – plângere adresată Guvernului

Referitor la scrisoarea deschisă adresată de conducerea PSD Sălaj, Guvernului României, în care se specifica faptul că Guvernul Orban blochează proiecte importante pentru Sălaj și Zalău, ministrul Lucian Bode a spus: “Am citit și eu această scrisoare în care suntem acuzați că blocăm proiecte importante pentru municipiu și județ. UDMR (Sălaj, n. red.), partenerul de drum al PSD care n-a semnat nicio astfel de scrisoare în ultimii trei ani, a găsit acum momentul potrivit să semneze o scrisoare către Guvernul României, alături de conducerea PSD Sălaj. Punctual – referitor la << cartea de vizită >> a centrului Zalăului, respectiv platoul de marmură, aceasta este de fapt și cartea de vizită a administrației actuale a muncipiului. Așa cum arată platoul de marmură, așa arată și administrația. Ne-au promis în urmă cu patru ani niște lucruri la care ne era greu să ne și uităm, pentru că erau prezentate în 3D. Cum va arăta platoul, cum va arăta Zalăul; în tot acest șir de promisiuni, au găsit câteva pe care le-au trecut recent într-o scrisoare deschisă, ca fiind neîndeplinite pentru că ar fi blocate de Guvern, dar constatăm că trebuie să și le taie din agendă, tocmai pentru că ele au fost rezolvate de către Guvernul Orban. Varianta ocolitoare – despre ea nu vor mai avea ce să vorbească într-o viitoare scrisoare, pentru că astăzi am semnat contractul de execuție; trebuie să taie din această scrisoare și bazinul de înot, pentru că tocmai am văzut cum primarul Zalăului a predat către CNI terenul pe care urmează să fie construit de către Guvern, acest bazin didactic. Săptămâna viitoare, vor mai scoate din listă și proiectul de iluminat public- etapa a doua, în Zalău, pentru că, după ce toate etapele au fost parcurse, proiectul intră în linie dreaptă, astfel încât săptămâna viitoare vom putea da zălăuanilor o nouă veste bună, respectiv semnarea contractului transmis de către Autoritatea de Management, către Primăria Zalău, pentru a fi semnat. Deci, trei ani nu s-a întâmplat nimic, nici cu centura, nici cu bazinul de înot, nici cu iluminatul public. Referitor la acuzația că nu semnăm contractul pentru terenul de sport din Zalău, de pe strada Făgetului, menționez că în 6 mai, la solicitarea Companiei Naționale de Investiții, a fost transmisă Primăriei Zalău o solicitare de completare de avize. Nici până astăzi aceste completări nu au fost transmise companiei de către Primăria Zalău. În ceea ce privește reabilitarea Pieței Iuliu Maniu, a Pieței 1 Decembrie 1918, în 18 iunie, ADR Nord Vest a transmis către Primăria Zalău o solicitare de clarificare prin intermediul căreia, cererea de finanțare a fost returnată în vederea reluării procesului de evaluare. Unde este blocajul la Guvern? Asta este realitatea acestei scrisori, demagogie multă și halucinantă din partea celor care au fost înainte la guvernare și sunt acum și în fruntea Zalăului. Probabil, până a alegeri, vor rămâne cu scrisoarea goală, pentru că toate obiectivele sunt accelerate, însă în continuare este nevoie ca și ei să răspundă solicitărilor în timp util”, a mai spus ministrul Lucian Bode.

9 Thoughts to “Contractul de execuție a centurii municipiului – tronsonul doi a fost semnat la Zalău”

  1. Anonim

    E de plans!!! Crede-ti ca va fi gata conform articolului? Nici vorba!!! O sa vedeți!!!

  2. Anonim

    Foștii PD-L-isti Elena Udrea, Böde Lucian, etc ne-au lasat fara aceasta porțiune de drum!!! Ptr poligon! Cică era obiectiv de importanta strategica!!!Amintiți-va cand au fost la guvernare! Acum acest impostor de Böde care cică e mare PNL-ist ne propune marea cu sarea!!! Se intoarce in mormânt Maniu si ceilalți mari PNL-isiti! A mai fost unul Cioloș care deși a fost prim ministru nu a facut absolut nimic ptr acest sector de drum!!! O sa fie gata la Paștele Cailor!!! Niste nemernici!!! Si acum vin iarasi sa-i votam!!! Cum dracu mai suporta buletinul de vot asemenea specimene ?

  3. Silviu

    „Esti de plans”, anonimule! In primul rand nu stii scrie („Credeti”, nu „Crede-ti”), in al doielea rand esti plin de ura demna de un pesedist inrait). Spre mirarea ta, vom mai vedea specimene pesediste la „Pastele cailor”!

  4. Anonim

    Bine ca ni s-a servit prima gogoasa gogonata , semnarea contractului de executie a centurii . Reveniti , voi sau urmasii vostri , cand se va da in functiune centura . Pana atunci mai serviti alte gogoase si mai gogonate cum ar fi tunelul pe sub Meses ?!!!

  5. Una dintre companiile gestionate direct de Partidul Comunist Chinez, acuzată de corupție și de lucrări neconforme în mai multe țări, pătrunde în România

    Parteneriatul dintre o firmă românească, ieșită recent din insolvență, și o controversată companie de stat chineză, prima, cu trei angajați, a doua, cu niciunul, a fost anunțat de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, constructor al șoselei de centură a orașului Zalău.

  6. Cercetatorul

    Cineva s-a uitat la trecutul firmei Good Prod SRL? Chai nu a cautat nimeni informatii despre aceasta firma inainte de semnarea contractului? Brrrr… pe mine ma ingrozeste facptul ca se acorda lucrari strategice asa usor.

  7. Cercetatorul

    Corectez: Chai = Chiar

  8. Laszlo

    Copii terminati
    Nu a inceput scoala inca sa ne tot corectam :)))

Leave a Comment