Comisia Europeană bagă Primăria Zalău în datorii

Andreea Vilcovschi 19 noiembrie 2012 1
Comisia Europeană bagă Primăria Zalău în datorii

Primăria Zalău va accesa un credit de 7,5 milioane de lei, pentru finanţarea parţială a două investiţii locale derulate în cadrul Programului Operaţional Regional: implementarea sistemului de management al traficului în municipiu şi reabilitarea Clădirii Transilvania. Banii sunt necesari ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a presuspenda cinci din cele şase axe ale POR şi de a bloca decontările către beneficiari.

“Creditul va fi utilizat pentru plata antreprenorilor care au executat lucrările de investiţii, până când se va da drumul rambursărilor din fonduri europene”, a explicat primarul Radu Căpîlnaşiu. Potrivit spuselor sale, pentru introducerea sistemului de semaforizare şi monitorizare a traficului, municipalitatea are de plătit aproape 7 milioane de lei, în timp ce pentru reabilitarea Clădirii Transilvania, există un necesar de suplimentat de aproape 3,3 milioane de lei. Cum Primăria Zalău dispune de o parte din fonduri, consilierii locali au decis ca valoarea creditului ce va fi contractat să nu depăşească 7,5 milioane de lei.

Durata liniei de credit este de maxim trei ani de la data semnării contractului de împrumut. Rambursarea lui se va efectua pe măsura încasării cererilor de rambursare depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. nae l. 20 noiembrie 2012 at 10:36 - Reply

    O primarie cu un edil onest,cu alesii consiliului local cinstiti,ar fi putut obtine banii din taierile abuzive, necontrolate de nimeni,din cele peste 2000 de ha de padure,ce ne apartin noua locuitorilor zalauani !!! Jaful are loc de multi ani incoace, in liniste si pace,fara ca prefectura,politia,procuratura,sa intevina pentru stoparea acestei stupide nelegiuiri !!!

Lasa un Raspuns »