Bihorul avansează cu lucrările la Autostrada Transilvania. Sălajul mai așteaptă

Asociația Pro Infrastructură a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, primele imagini cu partea de la finalul Autostrăzii Transilvania, din județul vecin – Bihor. Astfel,  mini-tronsonul de 5,35 kilometri, care face legătura între Borș și Biharia, este în plină etapă de lucrări, iar finalizarea ar putea veni mai repede decât a fost inițial programată. Pentru sălăjeni, lucrurile mai au de așteptat, așa cum de altfel ne-am obișnuit cu tot ceea ce înseamnă investiție majoră în infrastructura rutieră din județul nostru.

„Unele mișcări incipiente în teren au pornit în februarie, dar se lucrează cu adevărat abia din luna mai, ținând cont că în primăvară vremea nu a fost de partea constructorilor.

Avansul este încurajator, mobilizarea Asocierii Trameco-Vahostav fiind chiar impresionantă. Se muncește foarte bine la așternerea terasamentelor, dar și la structurile peste calea ferată Oradea-Satu Mare și cele ale bretelelor nodului rutier Biharia”, au spus reprezentanții Asociația Pro Infrastructură, pe o rețea de socializare.

„Dacă se menține (sau chiar se crește) ritmul actual, termenul contractual de finalizare (august 2020) poate fi devansat, însă lucrările trebuie certificate și achitate în cel mai scurt timp. Acest tronson este a doua conexiune a României cu rețeaua europeană, mai precis cu Autostrada M4 din Ungaria, vecinii noștri urmând să o inaugureze la începutul lui 2020”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

Ei precizează că mai este de așteptat pentru soluționarea contestațiilor și semnarea contractelor de către CNAIR pe loturile Zalău/Cluj- Napoca: Biharia-Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș-Suplacu de Barcău (26,35 km). În ambele licitații s-au declarat câștigătorii a doua oară (reevaluarea ofertelor după prima rundă de contestații).

La mijlocul lunii trecute au fost desemnați câștigătorii pentru construcția a încă 55 km ai Autostrăzii Transilvania  Suplacu de Barcău – Chiribiș și Chiribiș – Biharia. Asocierea Construcții SA România – Hidroelektra Mehanizacija Croația a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru proiectarea și execuția Subsecțiunii 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiș. Lotul cu o lungime de 26,35 km a fost atribuit acestei Asocieri, la o valoare a ofertei de 361.901.913 de lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro. Pe traseul acestei Subsecțiuni va fi amenajat un nod rutier la km 24+525 și vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte. Potrivit prevederilor contractuale, perioada de proiectare este de 6 luni iar cea de execuție a lucrărilor este de 18 luni. Pentru Subsecțiunea 3C2: Chiribiș – Biharia, în lungime de 28,55 km, Comisia de evaluare a desemnat câștigătoare Asocierea Trameco SA – Vahostav SK Drumuri Bihor  SA Drum Asfalt SRL    East Water Drillings SRL. În cadrul contractului cu o valoare de  326.515.056 de lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro, Asocierea are la dispoziție șase luni pentru activitatea de proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor. De-a lungul traseului acestei subsecțiuni vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje și viaducte. Ambele Asocieri au ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani. Ambele Subsecțiuni fac parte din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea. Traseul Subsecțiunii 3C1 începe în zona localității Marca, județul Sălaj (intersecția cu DC95) la km 4+200. La km 6+700 traseul autostrăzii traversează lacul de acumulare Suplacu de Barcău, după care intră în zona campului petrolier unde intersectează, la km 9+000, DJ191B (Suplacu de Barcău-Foglas).

 

Foto: captura video Pro Infrastructura

 

 

 

One Thought to “Bihorul avansează cu lucrările la Autostrada Transilvania. Sălajul mai așteaptă”

  1. Transilvan

    Nu stiu daca sunt singurul care are impresia asta, dar parca ar exista o strategie ascunsa de a tine Salajul ne-dezvoltat si incult! Oare or fi Ip si Treznea de vina?

Leave a Comment