Bani pentru fermieri

Magazin Salajean 10 ianuarie 2011 0

Bani pentru fermieri

Pana pe data de 21 ianuarie 2011 se pot depune cereri de plata pentru ajutor financiar pentru fermieri si producatori agricoli din zonele defavorizate. Potrivit informatiilor furnizate de responsabilul mass-media al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura Salaj, Doina Pintea, in aceste zile, a demarat cea de-a treia etapa de depunere a solicitarilor financiare pentru Ajutor specific acordat pentru producatorii de lapte de vaca din zonele defavorizate si Ajutorul specific pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica, scheme de plata finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA).

Conform modificarii hotararilor de guvern HG 755/2010 si HG 759/2010, prin prevederile HG 1303 /2010, pentru a treia etapa de depunere pot solicita ajutorul specific atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice sau persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific in prima sau a doua etapa de depunere.

Persoanele fizice care au depus cererea de plata in prima sau a doua etapa de depunere si nu s-au autorizat potrivit prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/2008, cu modificarile ulterioare, nu vor depune o noua cerere; cererea initiala depusa de persoana fizica va fi reverificata si acceptata la plata, cu respectarea conditiilor de eligibilitate. Persoanele fizice care au depus cererea in prima sau a doua etapa si au retras cererea de plata datorita neautorizarii sau neactualizarii datelor in urma constituirii conform OUG 44, au posibilitatea sa solicite reverificarea cererii de plata initiale. Solicitantii care nu au depus cerere in prima sau a doua etapa de depunere pot depune cererea de plata la centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura pana pe data de 21 ianuarie 2011 inclusiv, a precizat Doina Pintea.

Conditiile de eligibilitate sunt prevazute in HG 755/2010 pentru Ajutorul specific acordat pentru producatorii de lapte de vaca din zonele defavorizate si HG 759/2010 pentru Ajutorul specific pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica, respectiv HG 759/2010, iar nerespectarea acestora poate atrage, dupa caz, reducerea sau excluderea de la plata a ajutorului specific, respectiv penalitati sau sanctiuni multianuale. Controlul la fata locului se va efectua pana la data de 10 martie 2011 inclusiv. Platile pentru ajutoarele specifice se efectueaza pana la data de 30 iunie 2011. Prin HG 1303/2010 se majoreaza cuantumul ajutorului specific pe cap de vaca de lapte la cel mult 250 euro/cap de vaca si se calculeaza dupa finalizarea verificarilor conform prevederilor HG 755/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportarea fondului de 22.447.205 euro aferent acestei forme de sprijin la numarul de animale eligibile.

Suma maxima de care poate beneficia Romania pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica, conform prevederilor HG 759/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, este de 3.098.000 euro.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »